Emil Boc ar putea demisiona! Votează dacă să rămână sau nu!

Ultima actualizare:

    Premierul Emil Boc a  rămas fără bani şi vrea  să-i împovăreze şi mai  mult pe români
Premierul Emil Boc a rămas fără bani şi vrea să-i împovăreze şi mai mult pe români

Actualul prim-ministru al României, Emil Boc, ar urma să demisioneze imediat după avizarea scrisorii de intenţie a guvernului român către FMI. Succesorul acestuia ar putea fi, cel mai probabil, Mihai Tănăsescu, în prezent reprezentantul României la Fondul Monetar.

UPDATE ORA 17.15 Anastase: Zvonul este absurd, orice fel de schimbare în Guvern este exclusă!

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase (PDL), a exclus posibilitatea ca premierul Emil Boc să-şi dea demisia.

„Zvonul este absurd, orice fel de schimbare în Guvern este exclusă în momentul de faţă. Avem decizii grele de luat şi trebuie să mergem înainte. Chiar dacă măsurile nu sunt pe placul oamenilor, cineva trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să le pună în aplicare”, a declarat Anastase. „La ultima întâlnire pe care am avut-o cu preşedintele Traian Băsescu, chiar am discutat că nici nu se pune problema unei remanieri, darămite de schimbarea premierului”, a mai adăugat Anastase.

Potrivit site-ului inpolitics.ro, Emil Boc îşi va prezenta demisia după ce scrisoarea de intenţie către FMI va fi avizată, lucru programat în şedinţa de guvern de la sfârşitul acestei săptămâni.

Articolul de pe inpolitics.ro afirmă că premierul şi cabinetul său de miniştri vor fi sacrificaţi, pentru a calma spiritele în situaţia tensionată din ţară, după anunţul de reducere a ajutoarelor sociale şi a salariilor bugetarilor.

simeon stalpnicul png

În ultimele zile, în presă s-au vehiculat zvonuri referitoare la demisia lui Emil Boc. Succesorul lui la conducerea guvernului României ar putea fi Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe în guvernul lui Adrian Năstase şi actualul reprezentant al ţării noastre la Fondul Monetar Internaţional.

Numele acestuia a fost menţionat de mai multe ori drept posibil candidat la şefia Palatului Victoria, alături de cele ale lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Daniel Dăianu (şi el fost ministru de Finanţe) şi Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
insulina jpeg
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net