Esca a plecat să se opereze în Austria
Prezentatoarea TV s-a dezechilibrat şi şi-a fracturat piciorul stâng în zona genunchiului. Imediat după incident, Andreea Esca a refuzat îngrijirile medicale ale medicilor braşoveni.
Mai citeşte:
Andreea Esca şi-a fracturat piciorul la schi
Vedeta a cerut să fie dusă de urgenţă cu o ambulanţă la o unitate sanitară din Bucureşti. Surse medicale de la Spitalul Clinic Sf. Ioan au declarat pentru Click! că prezentatoarea ştirilor Pro Tv a ajuns la clinica de ortopedie sâmbătă, după miezul nopţii.
"A venit cu o fractură în zona genunchiului stâng. Aici, i s-a acordat primul ajutor, i s-a pus atelă şi a fost internată pe secţie până ieri la prânz. În ultima clipă, a cerut să fie externată, pentru a primi îmgrijiri medicale în străinătate. A spus că vrea să se opereze în Austria şi chiar şi-a stabilit şi un zbor pentru această destinaţie", ne-au declarat aceleaşi surse.
În perioada de recuperare, Ştirile Pro TV de la ora 19.00 vor fi prezentate de Oana Andoni.
Şi ei s-au tratat în Austria
Fosta şefă a Loteriei, ruptură de ligamente
Aflată în Austria la începutul anului, fosta şefă a Loteriei Române, Liliana Ghervasuc, a alunecat pe gheaţă şi şi-a rupt ligamentele. S-a operat la clinica Med Plast din Tirol, iar acum, la trei săptămâni după accident, se simte bine şi poate să meargă.
Traian Băsescu, operaţie de hernie de disc
ŞI preşedintele Traian Băsescu a preferat să primească îngrijiri medicale în Austria. În 2006, şeful statului s-a operat de hernie de disc la un spital din Viena, care e una dintre cele mai mari unităţi medicale din Europa.
Vasile Turcu, intervenţie la Viena
Hernia de disc l-a trimis şi pe Vasile Turcu în străinătate ca să se opereze. În 2007, acţionarul de la Dinamo a ajuns la Viena, la aceeaşi clinică unde s-a tratat şi preşedintele Traian Băsescu şi pentru aceeaşi problemă de sănătate, hernie de disc.