EXCLUSIV Adi Minune: «Nu cred că Franco va fi ultimul bărbat din viaţa fiicei mele»

Ultima actualizare:
Franco, iubitul fetei, are 19 ani şi locuieşte în cartierul Ferentari
Franco, iubitul fetei, are 19 ani şi locuieşte în cartierul Ferentari

După două zile de încercări disperate de a o aduce acasă pe Carmen, Adi Minune a căzut la pace cu familia tânărului care i-a sedus fiica! Marţi noaptea, reporterii Click! au fost de faţă la negocierile pe care le-a purtat cântăreţul acasă la Franco.

Tensiune maximă în familia lui Adi Minune! După ce fiica sa cea mare, Carmen (16 ani), a fugit de acasă în noaptea de sâmbătă spre duminică împreună cu iubitul ei, Franco (20 de ani), lucrurile s-au precipitat teribil.

Dacă până acum cinci zile artistul nici nu voia să audă de băiatul de care se îndrăgostise fiica sa, acum e gata să le facă nunta! Totul pentru ca adolescenta căutată de Poliţie în toată ţara să se întoarcă acasă. Manelistul a făcut o mulţime de compromisuri, şi-a călcat pe suflet şi, marţi noaptea, a mers acasă la familia lui Franco. Iar reporterii Click! au fost şi ei prezenţi la interesantele negocieri.

Adi Minune împreună cu fiica sa, Carmen

Adi Minune  are probleme cu  fiica cea mare,  Carmen, de 16 ani
Adi Minune are probleme cu fiica cea mare, Carmen, de 16 ani

Vizibil afectat de cele întâmplate, Adrian a ajuns în jurul orei 2.00 la adresa tânărului, unde era aşteptat de mama şi unchiul acestuia. Însoţit de fratele său şi de câţiva apropiaţi, cântăreţul a intrat în casa familiei lui Franco, unde a stat mai bine de o oră.


    Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)
Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)

Fiica de 16 ani a lui Adi  Minune a fugit sâmbătă  noaptea de acasă, de  sub nasul familiei
Fiica de 16 ani a lui Adi Minune a fugit sâmbătă noaptea de acasă, de sub nasul familiei

Mihaela Moise Meme a fost singurul reporter prezent la negocierile de aseară. Ea a povestit cum a ajuns acolo: "Când a ajuns Adrian, după 30 de minute m-a chemat finul acestuia și am intrat în casă. Eu îi cunosc copiii, soția, ne știm de foarte mult timp și probabil din această cauză am fost chemată înăuntru.

Mihaela, în timp ce ieşea din casă

Fiica de 16 ani a lui Adi  Minune a fugit sâmbătă  noaptea de acasă, de  sub nasul familiei
Fiica de 16 ani a lui Adi Minune a fugit sâmbătă noaptea de acasă, de sub nasul familiei

Franco, iubitul fiicei lui Adi Minune

Fiica de 16 ani a lui Adi  Minune a fugit sâmbătă  noaptea de acasă, de  sub nasul familiei
Fiica de 16 ani a lui Adi Minune a fugit sâmbătă noaptea de acasă, de sub nasul familiei

Adrian nu era foarte mulțumit când am intrat, de cum se desfășurau negocierile acolo. Nu știa ce să spună presei. L-am sfătuit să iasă el să vorbească cu jurnaliștii, dar să nu o expună pe Carmen.

Cei doi copii trebuiau să vină marți seară acasă, însă nu au mai ajuns. Erau foarte mulți reporteri și probabil au încercat să evite confruntarea cu presa.

Din partea lui Franco au participat la negocieri, mama sa, un unchi și încă un domn."

Reporter Click!, Mihaela Moise Meme

moise
moise

După lungi discuţii, cele două părţi au ajuns la înţelegere. Fata rămâne alături de băiatul de care este îndrăgostită de mai bine de un an şi jumătate. Adrian a ţinut să precizeze faptul că nu crede că cei doi vor rămâne pe viaţă împreună şi pune totul pe seama vârstei lui Carmen. Cu lacrimi în ochi, manelistul a sfătuit-o pe Carmen să facă ce îi dictează inima.

„Nu cred că Franco va fi primul şi ultimul bărbat din viaţa fiicei mele”, ne-a spus Minune. Familia tânărului s-a arătat mult mai încântată de faptul că fiica cea mare a lui Adi Minune a rămas în familia lor.

Deşi Adrian a acceptat relaţia, cei doi au refuzat să vină la discuţii, aşa cum promiseseră, aşa că manelistul a plecat acasă fără să îşi strângă fata în braţe. El a mers direct acasă să-şi liniştească soţia, pe Cati, care de zile întregi nu se opreşte din plâns.

Mi-aş fi dorit ca fiica mea să îşi termine studiile în care am investit sute de mii de euro, apoi să se gândească la căsătorie. Nu regret nimic din relaţia cu fiica mea. O educaţie mai bună decât cea pe care i-a oferit-o mama ei, Cati, nu putea să primească”, ne-a mai declarat artistul. Trist, Minune a recunoscut totuşi că nu aşa îşi imagina discuţiile despre nunta fiicei sale. 

„Ea a ales altceva în locul drumului pavat cu praf de diamante pe care i l-am oferit eu. Tot ce îmi doresc este ca Franco să o iubească şi să o respecte pe Carmen”. Deşi totul pare bătut în cuie şi relaţia celor doi fugari e acceptată de vedetă, adolescenta şi iubitul n-au apărut nici până ieri seară la vreuna dintre familii. Oare ce mai pun la cale?

Filmul evenimentelor

Casa lui Franco, unde au avut loc negocierile

Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)
Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)

- Sâmbătă, 10 mai. Carmen (16 ani şi jumătate) a dispărut de acasă de cu noaptea. Îndrăgostită până peste cap, adolescenta nu a mai suportat să stea departe de iubitul ei Franco şi a recurs la acest gest necugetat.

Adi Minune locuieşte cu familia într-o vilă luxoasă din Ştefăneşti

Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)
Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)

- Duminică, 11 mai. Adi şi soţia sa Cati au observat dispariţia fetei imediat ce s-au trezit. Pentru că nu răspundea la telefon şi nu aveau nici o veste despre ea, cântăreţul  a alertat imediat poliţia. Cei doi părinţi au fost audiaţi de anchetatori. Tot duminică, manelistul a depus o plângere la sediul Poliţiei Ilfov.Luni, 12 mai. Pe site-ul Poliţiei Române, fiica lui Minune apare la rubrica persoane dispărute. Aici se precizează că numele ei adevărat este Silvia Claudia Simionescu, doar porecla fiind “Carmen”.

- Marţi, 13 mai. După ce a aşteptat în zadar două zile veşti de la fiica lui, Adi Minune a trecut la fapte. Marţi noapte au avut loc primele negocieri între familia lui Franco şi manelist.

- Miercuri, 14 mai. Deşi a promis că se va întoarce în sânul familiei, Carmen i-a frânt din nou inima tatălui ei. Adolescenta a preferat să rămână în continuare alături de iubitul ei.

Căutată de Poliţie

Click! v-a prezentat ieri, pe larg, detalii despre fuga de acasă a fiicei lui Adi Minune. Adolescenta de 16 ani, pe numele ei adevărat SIlvia Claudia Simionescu, a apărut pe site-ul Poliţiei, la rubrica “persoane dispărute“, dar căutările nu dăduseră până miercuri rezultate.

Seara, la emisiunea lui Capatos, Adrian Minune a făcut publică o decizie drastică: fata lui cea mare nu va mai merge la şcoală deoarece ea a ales alt drum în viaţă.

Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)
Adi Minune, la negocieri (capturi Prima TV)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net