EXCLUSIV! Adriana Bahmuţeanu vrea să se mute în casa iubitului
Relaţia dintre Adriana Bahmuţeanu şi iubitul ei, Mihai, devine pe zi ce trece mai serioasă. Dacă la scurt timp după s-au cunoscut, vedeta l-a găzduit la ea pentru a petrece mai mult timp împreună, mai nou, Adriana ar plănui să-şi schimbe domiciliul. Mihai i-a propus iubitei sale să se mute la el.
Trăiesc o poveste de dragoste care a început în urmă cu doar trei luni, dar s-ar putea spune că ştiu exact ce vor de la relaţia lor. Adriana Bahmuţeanu (38 de ani) şi iubitul ei, Mihai (31 de ani), nu pierd vremea deloc.
Pentru că locuinţa în care vedeta stă cu chirie are numai patru camere, iar curtea nu este foarte spaţioasă, tânărul său iubit i-a propus vedetei să facă o schimbare. Mai precis să se mute împreună cu cei doi copii, Maximus (5 ani) şi Eduard (2 ani), la el, în vila pe care o are în Măgurele, lângă Bucureşti.
La începutul relaţiei, Mihai i-a făcut multe vizite Adrianei, apoi s-a mutat la ea
Mihai s-a gândit că cei mici vor avea un spaţiu mai mare de joacă. În plus, casa este mult mai mare decât cea în care stau acum şi nici nu ar mai plăti chirie, care este în jur de 1.000 € pe lună. „Mihai şi-ar dori foarte mult ca Adriana să-i accepte propunerea", ne-a spus o sursă din anturajul celor doi.
În februarie, Mihai a dus-o pe Adriana pentru prima data acasă la el
Deocamdată, Adriana nu a luat o decizie în acest sens. Singurul motiv pentru care ea are reţineri ar fi distanţa destul de mare faţă de grădiniţa copiilor, dar şi de sediul Antenei 2, unde vedeta lucrează. Cu toate acestea, ea nu a exclus din start această variantă şi a urmat să cântărească împreună cu Mihai avantajele şi dezavantajele acestei eventuale mutări.
„Adrianei i-a plăcut ideea, dar încă nu s-a hotărât. Chiar dacă Mihai are o casă foarte cochetă şi îngrijită, ea mergând la el de mai multe ori, se gândeşte că distanţa este un dezavantaj. De exemplu, odată ce o să ajungă acasă, nu o să-i mai vină să mai plece spre Bucureşti să se întâlnească cu prietenii la o cafea", ne-a mai spus aceeaşi sursă.
Adriana şi Mihai se poartă deja ca o familie cu state vechi. Acum o săptămână, fotoreporterii Click! i-au surprins, în weekend, la cumpărături în Cora Pantelimon.
Ei erau însoţiţi nu doar de cei doi băieţi ai Adrianei, Maximus (5 ani) şi Eduard (2 ani), ci şi de sora lui Mihai şi soţul acesteia. În timp ce adulţii au făcut cumpărături, copiii s-au bucurat de locul de joacă special amenajat aici. Întreaga „familie" a petrecut în Cora Pantelimon câteva ore, după care cu toţii s-au îndreptat spre casa Adrianei. În alt weekend, Adriana, mama acesteia, Mihai, dar şi copiii au fost plecaţi la munte, la vila unei rude de-a iubitului vedetei.