EXCLUSIV! Anda Adam: «Da, există în viaţa mea un american!»
Sătulă să se mai speculeze că la fiecare ieşire în oraş şi-a făcut un nou iubit, Anda Adam face lumină în ceea ce priveşte viaţa sa intimă.
„Există cineva în viaţa mea. Locuieşte în SUA, e cetăţean american", a declarat artista, în exclusivitate pentru Click! Să fie oare vorba despre Nick Rădoi, miliardarul român stabilit în America. El aşa crede.
În ianuarie, Anda Adam (32 de ani) a fost în vizită la mama ei, în SUA, şi atunci l-a cunoscut pe Nick Rădoi (52 de ani), un român care s-a îmbogăţit în „ţara tuturor posibilităţilor".
Anda s-a fotografiat, mândră, în Lamborghini-ul miliardarului
Cântăreaţa, la un dans romantic în braţele lui Nick
Cei doi au petrecut multe momente frumoase împreună, ba chiar au legat o idilă, potrivit unor surse citate de Click!: „Erau amândoi îndrăgostiţi, se alintau «baby», am auzit că-i place mult tipa. Mi-a spus că este foarte îndrăgostit de ea, dar îi era teamă să nu trăiască o dezamăgire". Deşi, la acea vreme, Anda şi Nick s-au ferit să facă declaraţii în presă despre relaţia lor, spunând că sunt doar amici, între timp şi-au schimbat atitudinea. Sătulă până peste cap ca presa să o cupleze cu câte cineva, de fiecare dată când iese în oraş sau prin cluburi, Anda Adam mărturiseşte că în acest moment nu este implicată în nici o relaţie serioasă.
„Există cineva cu care ţin legătura, în prezent. Nu putem vorbi despre o relaţie în adevăratul sens al cuvântului. Tot ce pot spune este că locuieşte în SUA, este cetăţean american şi ne-am cunoscut în urmă cu două luni. Ne-am întâlnit prima dată în Los Angeles. Încă suntem în stadiul de cunoaştere. Vedem ce ne rezervă viitorul. În momentul în care va fi vorba despre o relaţie solidă, voi putea oferi mai multe amănunte. Până atunci, nu este cazul", a mărturisit Anda Adam, în exclusivitate pentru Click!
Contactat de reporterul Click!, milionarul român din SUA, Nick Rădoi, speră că solista care până nu demult a fost iubita lui Victor Slav să fi vorbit despre el în declaraţia pe care a făcut-o. „Anda a fost invitată la ziua mea pe 7 ianuarie. Dacă faceţi un calcul simplu, asta s-a petrecut acum două luni. În perioada de zece zile cât a stat aici nu a cunoscut alt român cetăţean american. Mă bucur că-mi împărtăşeşte sentimentele, deşi suntem la o distanţă apreciabilă. Admir femeile frumoase şi inteligente, iar Anda întruneşte aceste calităţi. Mai multe nu pot să vă spun", e mărturisit, în exclusivitate pentru Click!, Nick Rădoi.
Nick Rădoi are 16 maşini şi vile de lux
Viaţa românului Nick Rădoi pare un scenariu de film de la Hollywood. El povesteşte că familia sa a fost expulzată din ţară, acum 33 de ani, pentru că tatăl său lucra la Radio Europa Liberă, post care critica regimul comunist.
Nick Rădoi are o vilă impresionantă în SUA şi mai multe maşini de lux
Casa miliardarului român este spaţioasă şi luxoasă
Au ajuns la New York cu 300 de dolari în buzunar, când Nick avea 19 ani. Anul trecut, a spus pentru „Poveştiri adevărate" că în timp afacerile au început să meargă: şi-a făcut propria firmă şi a cumpărat un camion cu care căra legume proaspete, din California, la New York.
„Am mai luat un camion, încă unul. A mers foarte bine, făceam 100.000 de dolari pe zi. În timp, am făcut milioane peste milioane", spune bănăţeanul. Acum, trăieşte în lux: are 16 maşini de lux, proprietăţi la munte şi pe Litoral, câteva în Mexic.