EXCLUSIV Bianca Drăguşanu: «Cristea să joace cu poza mea în chiloţi!»
Bianca nu-l va susţine din tribune pe dinamovistul Adrian Cristea la derby-ul cu Rapid. Şocată de atmosfera de la meciul cu Pandurii, blonda s-a jurat că nu mai calcă pe un stadion în viaţa ei. În schimb, îi va ţine pumnii iubitului din faţa televizorului şi-l sfătuieşte pe „Prinţ" să aibă la el o poză cu ea, pentru noroc.
Suporterii dinamovişti care sperau să o vadă în tribunele din „Groapă" pe Bianca Drăguşanu primesc veşti proaste de la prietena „Prinţului" Adi Cristea.
Dezamăgită de atmosfera de la meciul „câinilor" cu Pandurii, apetisanta blondă mărturiseşte că nu va mai călca niciodată pe un stadion.
„Nu merg la meciul cu Rapid! M-am îngrozit de ce am auzit şi am văzut la Târgu Jiu. Chiar i-am zis lui Capatos, care e mare dinamovist, că nu mai merg pe un teren în viaţa mea. El râdea, spunea că e normal să înjure lumea, să strige, să huiduie, că doar nu suntem la operă...", a povestit Bianca pentru Click!
Iubita lui Cristea a fost oprită pentru poze şi autografe la partida din etapa trecută, dar dezvăluie că nici camuflată nu ar merge mâine la derby-ul cu Rapid: "Sunt convinsă că, dacă Dinamo ar pierde, lumea ar da vina pe mine, că poate Cristea nu a jucat bine din cauza mea, de parcă eu aş fi de vină... Oricum, nici dacă m-aş îmbrăca cine ştie cum, mi-aş pune mustăţi, pălărie şi alte lucruri de genul ăsta nu aş mai vedea un meci pe «viu». Asta cu toate că suporterii de la Târgu Jiu s-au purtat foarte frumos cu mine, mi-au cerut autografe, m-au rugat să facem poze".
Bianca nu îi va satisface lui Cristea dorinţa de a o avea pe stadion pentru a-i purta noroc la jocul de mâine seară.
"Ştiu că a spus că i-am purtat noroc, dar acum ce să fac? Să ia o poză cu mine să joace cu ea în chiloţi", ne-a spus, râzând, blonda, care se declară acum cel mai înfocat fan al „câinilor": "Am devenit dinamovistă întâi pentru Capatos, apoi pentru Cristea. Este normal să-l susţin pe Adi pentru că este prietenul meu şi ne înţelegem foarte bine. Nu mă interesează ce spune sau ce crede lumea despre noi".
Mai citeşte:
Botezatu: "Bianca şi Cristea s-au dus în vacanţă pe banii mei"
Cristea, 5.000 € amendă că a fugit de la Săftica pentru Bianca
Adrian Cristea, despărţit de Bianca Drăguşanu: «Ţine-o acasă»
Bianca:«Din cauza lui Bote am ajuns la psihiatru»
Bote şi-a bătut joc de Bianca Drăguşanu la "Burlacul" - VIDEO
«Prinţul» o aşteaptă, totuşi, la meci
Chiar dacă Bianca a spus că nu va veni la meciul Dinamo-Rapid din cauza înjurăturilor care se aud pe stadioane, iubitul ei, Adrian Cristea, o aşteaptă, totuşi, la stadion.
„Prinţul" o sfătuieşte pe „Blonda lui Bote" să nu rateze nici un meci al „câinilor".
„Ne-a purtat noroc atunci când a fost stadion", a spus mijlocaşul de 26 de ani.
Cristea a mai precizat că, deocamdată, nu are gânduri s-o ceară în căsătorie.
Dinu Gheorghe râde de atacul «câinilor»
Dinamoviştii se laudă că stau mai bine în atac decât giuleştenii, care nu au mai înscris de două etape în campionat.
Preşedintele din Grant, Dinu Gheorghe, râde de Dinamo şi de eliminarea ruşinoasă a acestora cu Hajduk Split din Liga Europa.
"Noi avem o echipă cu care nu o să ne facem de râs, o să jucăm de la egal la egal cu Dinamo. Cel mai bun atac din ţară a avut un rateu la Split. Noi avem un joc bine organizat, sper să reuşim să marcăm dar să rămânem şi fără gol primit după acest joc", a spus Gheorghe.