EXCLUSIV! Florentina Opriş: «Sorin şi-ar fi dorit să merg mai departe»

Ultima actualizare:
Alături de  fiul ei, Loren
Alături de fiul ei, Loren

„Îmi este foarte greu şi foarte dor de Sorin! El a fost omul care m-a susţinut din umbră şi ştiu că şi-ar fi dorit să nu mă prăbuşesc fără el, ci să fiu puternică. Mi-am propus să duc la bun sfârşit proiectele începute împreună", asta ne-a declarat Florentina Opriş la nici trei săptămâni de la moartea soţului ei.

Sorin Opriş a fost soţul, prietenul cel mai bun, dar şi producătorul emisiunilor Florentinei.

El a susţinut-o moral toată viaţa, i-a fost alături, a încurajat-o, i-a dat sfaturi şi i-a coordonat întreaga activitate profe­sională.

„Tot timpul ne consultam. El m-a ajutat la grafica şi la coperta cărţii, stabilisem detalii despre lansare.

Moartea lui m-a luat prin surprindere, nu mă aşteptam. Dar am încercat să merg mai departe, să finalizez lucrarea şi să i-o dedic lui.

Ştiu că el şi-a dorit să-mi termin proiectele", a declarat vedeta de la Prima TV la lansarea cărţii ei, „Sport, dietă & vedete".

Sorin Opriş suferea de o boală rară pe care a depistat-o în 2009, în timpul unei vacanţe la munte. O durere foarte ciudată în umăr a fost primul semnal de alarmă.

De atunci au mers pe la toţi doctorii din ţară şi din străinătate în căutarea leacului. Cu toţii au crezut, până în ultima clipă, că-şi va reveni.

„Calitatea vieţii o putem influenţa, dar firul ei mă tem că nu. Ne făcuserăm planuri pentru vacanţa de vară, pentru nunta de argint... Suntem... eram căsătoriţi de 24 de ani. Am impresia că Sorin e plecat într-o călătorie", şopteşte Florentina, care încă vorbeşte despre soţul ei la prezent.

Îl descrie ca fiind un om cu suflet mare, corect şi cu mult bun simţ. „Ştia ce vreau fără să vorbim. Şi îmi făcea foarte multe surprize, era «omul surprizelor plăcute»".

Fire puternică, Florentina e pregătită acum să meargă mai departe, aşa cum Sorin şi-ar fi dorit.

Îl are alături pe fiul ei, Loren, care va fi inclus în munca ei, dar şi prieteni de nădejde.

Alături de fiul ei, Loren

Florentina Fântânaru  a rămas văduvă în  februarie anul trecut
Florentina Fântânaru a rămas văduvă în februarie anul trecut

„Loren suferă în continuare, avem momentele noastre de slăbiciune. Dar încercăm să trecem peste.

Sorin ne-a pregătit că viaţa nu se termină aici", mai spune, cu un zâmbet trist, Florentina.

Unele dintre ele şi-au refăcut viaţa

Şi alte vedete TV au trecut prin momente tragice la moartea soţilor lor.

Florentina Fântânaru, prezentatoarea emisiunii „Dincolo de aparenţe" de la Antena 2, este în doliu după ce soţul ei bolnav de cancer s-a stins din viaţă în februarie anul trecut, lăsând în urmă un băieţel de 5 ani.

Florentina Fântânaru a rămas văduvă în februarie anul trecut

Gabi Vrânceanu Firea  s-a recăsătorit la scurt  timp cu Florin Pandele
Gabi Vrânceanu Firea s-a recăsătorit la scurt timp cu Florin Pandele

O altă prezentatoare a Antenei, Gabriela Vrânceanu Firea, a rămas văduvă, dar şi-a refăcut rapid viaţa.

Răzvan Firea a decedat în ianuarie 2010, în urma unui stop cardio-respirator, iar la nici un an după tragicul eveniment vedeta a început o relaţie cu primarul oraşului Voluntari, Florin Pandele.

Gabi Vrânceanu Firea s-a recăsătorit la scurt timp cu Florin Pandele

Anca Serea e acum însărcinată  în şase luni cu Adi de la Akcent
Anca Serea e acum însărcinată în şase luni cu Adi de la Akcent

S-au căsătorit şi acum aşteaptă un copil.

Şi Anca Serea, prezentatoarea jurnalului Focus Sport de la Prima TV, şi-a refăcut viaţa alături de Adrian Sână de la Akcent, iar acum aşteaptă şi ei un copil.

Anca Serea e acum însărcinată în şase luni cu Adi de la Akcent


    Anca Serea e acum însărcinată  în şase luni cu Adi de la Akcent
Anca Serea e acum însărcinată în şase luni cu Adi de la Akcent

Cu fostul soţ, decedat în 2010 din cauza unei boli grave, mai are doi copii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net