EXCLUSIV FOTO Florin Salam, internat de urgenţă! Are probleme mari cu vocea şi a primit un verdict dur din partea medicilor

Ultima actualizare:
Florin Salam
Florin Salam

Îşi dă sufletul pe scenă, însă de pare cu ultimul concert  a fost picătura care a umplut paharul. Florin Salam a ajuns miercuri seară de urgenţă la spital, după ce a acuzat mari probleme de sănătate.

Apropiaţii cântăreţului de manele auziseră zvonuri că Florin Salam ar fi bolnav însă nu s-au gândit niciun moment că are probleme atât de grave. "Am vorbit cu el acum două zile. Era foarte răcit, abia dacă putea să vorbească. Chiar mi-a spus să comunicăm prin mesaje. A avut febră, nu credeam să fie ceva serios.  Sper să-şi revină şi într-o săptămână să urce din nou pe scenă", ne-a spus Florin Bamboo, impresarul care se ocupă de concertele artistului în străinătate.

Contactat de Click!, impresarul cântăreţului de manele, Ion Petrişor, a confirmat că Florin Salam este sub supravegherea medicilor de la Spitalul privat Sanador.

"Florin a avut un concert la Târgu Măgurele şi urma să ajungă joi, de 1 mai, la Iaşi, la un botez. I s-a făcut rău şi s-a dus de urgenţă la spital, unde a rămas internat. A plecat doar formaţia ca să onoreze concertul. Are mari probleme cu vocea şi a primit interdicţie de la medici să mai urce pe scenă. Nu va mai avea voie să cânte patru luni", ne-a spus Ion Petrişor.


    Florin Salam
Florin Salam

Medicii de la Spitalul Sanador  au declarat la emisiunea "La Măruţă" că artistul are o infecţie care va fi tratată cu antibiotic în spital, ceea ce înseamnă că arrtistul va rămâne internat cel puţin trei zile.

"Diagnosticul este faringo-amigdalită acută, laringită acută şi va avea nevoie de un repaos vocal total de cel puţin două săptămâni. El va comunica cu familia şi apropiaţii prin semne sau le va transmite nevoile sale în scris.

I se administrează un un tratament cu antibiotic pe care îl urmează strict sub supraveghere medicală. După ce va termina tratamentul, nu va avea voie să cânte două-trei luni de zile. După o reevaluare a corzilor vocale va putea urca din nou pe scenă", a declarat dr. Laura Melinceanu, la Pro Tv.   

Puiu Gheorghiu, unul dintre apropiaţii artistului şi cel care îl manageriază, a explicat că Salam va anula toate concertele pe care le avea de susţinut. "La două zile, Florin avea un spectacol. Cei care ne-au dat un avans, să ia legătura cu noi, pentru a le restitui aceşti bani sau să găsim o altă soluţie", a spus Gheorghiu la Pro Tv.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Ilie Bolojan, ședință de Guvern FOTO gov.ro
boats 7359055 1280 jpg
Economii  Foto Freepik com jpg
Vasi Radulescu, foto arhiva, Shutterstock jpg
balci din dobrogea anii 1900 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
winter 3403737 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net