EXCLUSIV La 13 ani, îl doreau toate fetele! Acum e singur, dar are planuri mari! Despre cine este vorba

Ultima actualizare:

    Florin Ristei
Florin Ristei

Florin Ristei a ajuns cunoscut de întreaga Românie după ce a lansat alături de trupa AMICI melodia «Dana». La mai bine de 13 ani de atunci, Florin a vorbit în exclusivitate pentru Click.ro despre viaţa sa sentimentală, recunoscând un lucru la care multă lume nu se aştepta.

Florin Ristei
Florin Ristei

Cu toate acestea, nu exlcude posibilitatea unui mariaj însă recunoaşte că nu se grăbeşte să se gândească la astfel de lucruri: «Cu însuratul nu ştiu. Copii vreau, pe care clar îi dau să facă muzică, dar mai tarziu. După 30 ani. Până atunci mai am timp de copilărit».

Şi chiar dacă încă nu şi-a găsit jumătatea, Florin Ristei consideră că relaţia specială pe care o are cu părinţii compensează foarte mult, având în vedere ajutorul şi susţinerea pe care i-au oferit-o. «Relaţia cu părinţii este una foarte bună. Ajung cam rar pe acasa, ce-i drept, însă cu plăcere de fiecare dată. Pentru cariera mea muzicala trebuie să-i mulţumesc mamei mele, care m-a ajutat de mic. Ea este modelul meu de OM în viaţă şi sper să n-o dezamagesc. La fel, fratele meu, cu care ocazional încing cântări spontane pe unde apucăm», ne-a spus la final artistul. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net