EXCLUSIV! Leo Iorga: «Am văzut moartea cu ochii la Bâlea Lac»
Leo Iorga, solistul trupei Pacifica, se afla joi la Bâlea Lac, împreună cu familia, să ia o gură de aer curat, însă vremea s-a schimbat brusc, stârnind panică printre turişti. Nori grei au acoperit cerul şi, brusc, a început să bată un vânt puternic. Solistul a prins ultima telecabină, însă nu acelaşi noroc l-au avut alţi 40 de turişti.
După un Crăciun şi un Revelion sărbătorit prin muncă, Leo Iorga, operat anul trecut de cancer la plămâni, şi-a luat familia şi a plecat într-o mini-vacanţă la Bâlea Lac, la aer curat. Când au ajuns pe vârful muntelui, soarele strălucea, şi chiar s-au bucurat că au prins vreme bună.
Însă, la numai o oră, cerul s-a întunecat şi a început să bată un vânt puternic, care te lua pe sus, familia Iorga trecând prin clipe de coşmar: „Am trăit nişte emoţii, de nu pot să-ţi povestesc! Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns, la drept vorbind, cu picioarele pe pământ. Am crezut că picăm cu tot cu telecabină. Când am urcat, vremea era frumoasă, însă vântul s-a intensificat deodată şi eu am fost chiar ultima tură care a mai coborât cu telecabina, la Bâlea Cascadă, de unde am plecat cu maşinile spre Sibiu. Am încremenit când am văzut în ce fel se clătina telecabina şi mă temeam că în orice moment puteam cădea. Din păcate, în urma noastră, 30 de turişti au rămas îm vârful muntelui, peste noapte", a povestit Leo pentru Click!
Cu numai o oră înaintede viscol, Leo se bucura de razele soarelui
«Salvamontiştii ne-au interzis să coborâm pe jos!»
Zeci de turişti au rămas blocaţi joi seara la Bâlea Lac, după ce telecabina nu a mai putut coborî din cauza vântului foarte puternic.
Cei mai mulţi dintre ei, aproximativ 40, au ales să rămână până a doua zi la Bâlea Lac şi s-au cazat la cabanele din zonă.
Un grup de 20 de turişti a ignorant însă avertismentele salvamontiştilor şi, deşi nu erau echipaţi corespunzător şi erau însoţiţi şi de copii, au ales să coboare pe jos până la Bâlea Cascadă, unde aveau parcate maşinile. Turiştii au povestit că au făcut drumul de 13 kilometri în aproape două ore: "Salvamontiştii ne-au recomandat să rămânem acolo, dar am coborât.", a povestit Ştefan Molnar, unul dintre turişti, din localitatea Săcele, judeţul Braşov. X