EXCLUSIV Mama Valentinei Pelinel a dat lovitura la Loto

Ultima actualizare:

    Valentina îşi răsfaţă  mama ori de câte  ori vine în ţară
Valentina îşi răsfaţă mama ori de câte ori vine în ţară

După o veste rea vine şi una bună. De asta a avut parte mama Valetinei Pelinel, Georgeta, în această lună.  Dacă pe 7 aprilie, ginerele ei a anunţat că mariajul cu Valentina s-a încheiat, acum femeia a aflat că a pus mâna pe un câştig de 10.000 de lei, la jocurile de noroc.

Numele Georgetei Pelinel apare pe lista câştigătorilor la Loteria Sărbătorilor de Paşte, la tragerea taloanelor portocalii, unde s-a putut participa cu un bilet de numai 2,5 lei.

Contactată de reporterii Click!, Georgeta Pelinel nu a negat, dar nici nu a vrut să comenteze pe marginea acestui subiect. Femeia şi-ar fi încercat norocul în perioada în care s-a bucurat din plin de prezenţa în ţară a fiicei sale celebre, Valentina. Anul acesta, de Paşte, frumoasa blondă s-a întors acasă, la sora şi mama sa.

Valentina a fost mereu un sprijin pentru familia ei, greu încercată de neajunsuri. Georgeta Pelinel a mărturisit în urmă cu câţiva ani că a avut o căsnicie nefericită şi că fost la un pas să se sinucidă din cauza lipsurilor.

De câte ori vine în ţară, Valentina se ocupă îndeaproape de mama sa, inclusiv de silueta acesteia. Când s-a întors din America, în luna martie, cele două au fost surprinse intrând în cabinetul unui nutriţionist renumit.

Valentina îşi răsfaţă  mama ori de câte  ori vine în ţară
Valentina îşi răsfaţă mama ori de câte ori vine în ţară

Cristian Boureanu (41 de ani) se află în plin divorț, dar se distrează pe cinste. Omul de afaceri este de câteva zile în vacanță, în Delta Dunării, unde se bucură din plin de vremea frumoasă şi de linişte.

Se trezește cu noaptea-n cap și pleacă la pescuit. Zilele trecute a prins o știucă de toată frumusețea. "Am prins-o și i-am dat drumul, că așa-i legal și sportiv. După, m-am luptat cu un somn la vreo 30 de kg pe care l-am pierdut în ultimul moment. Problema e că, împreună cu somnul, s-a dus și telefonul în apă, un BlackBerry ", ne-a spus șarmantul politician. Vacanța la pescuit se termină azi, când Boureanu se întoarce în Capitală. (Andreea Dancu)



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mașini pe drumuri pline de zăpadă - ninsoare - iarnă în Poiana Brașov FOTO Meteoplus / Facebook
Nicușor Dan s a întors în România după blocajul provocat de zăpadă la Paris FOTO Facebook 1 jpg
vouchere facturi energie 804386 jpg
masina de spalat vase jpg
image png
1 sampon uscat jpg jpeg
diabet de tip 5, shutterstock jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net