EXCLUSIV Nelu Ploieşteanu i-a făcut cadou un apartament amantei

EXCLUSIV Nelu Ploieşteanu i-a făcut cadou un apartament amantei

Ultima actualizare:

    Nelu Ploiesteanu (foto: Facebook)
Nelu Ploiesteanu (foto: Facebook)

Jurnalista Click! Mihaela Moise a spus că afirmaţiile soţiei lui Nelu Poloieşteanu, potrivit cărora cântăreţul i-ar fi făcut cadou un apartament amantei, sunt adevărate. Meme a spus că tânăra s-a mutat de curând într-un apartament, din zona Colentina a Capitalei.

Mihaela Moise, alias Meme, a dezvăluit în cadrul ediţiei de marţi a emisiunii Click! că tânăra cu care se presupune că se iubeşte Nelu Ploieşteanu s-a mutat de câteva săptămâni într-un apartament din zona Colentina, din Bucureşti.

„De două luni, tânăra s-a mutat într-un apartament din zona Colentina. Nu stă foarte mult pe acolo, dar că s-a mutat de ceva timp. Vecinii au spus că nu au văzut-o doar de câteva ori. Am vorbit cu fiica domnului Ploieşteanu, care ne-a spus că părinţii ei nu vor divorţa, dar că mama ei este supărată.

Meme
Meme

Nelu Ploieşteanu nu neagă această relaţie. Poate că domnul Nelu Ploieşteanu va reuşi să-şi convingă soţia că a greşit şi aceasta îl va ierta", a spus Meme pentru emisiunea Click!, difuzată de Prima TV, de luni până vineri, de la ora 22:30.

Vecinii au confirmat că tânăra locuieşte în zonă, dar că o văd destul de rar pe acasă.

"E o domnişoară care s-a mutat de curând. Nu o cunosc şi numai aici locuieşte, dacă o cheamă aşa", a spus unul dintre vecini pentru Click!.

Întrebat de reporterul Click! dacă îl cunoaşte pe Nelu Ploieşteanu, acesta a răspuns: "Doar la televizor, acolo trebuie să recunosc că l-am văzut".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cum testezi alimentele din frigiderul tău jpg
Design fără titlu (5) png
ploaie jpg
Schi la Poiana Brasov foto info poiana brasov jpg
Design fără titlu (5) png
Factura - bani - calcule- buget - datorii FOTO Shutterstock
medic doctor consult pexels jpg
toamna jpg
image
image