EXCLUSIV! Pepe dezvăluie totul despre nunta lui cu Raluca: «Nu vom avea lună de miere»
Pepe şi Raluca Pastramă sunt pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru nuntă. Decorul, meniul, invitaţii, unde va sta fiecare, cine va cânta, toate trebuie puse la punct în detaliu. Şi mai sunt doar câteva zile. Protector cu iubita însărcinată, Pepe a preluat frâiele organizării. Printre picături, ne-a dezvăluit câteva informaţii despre marele eveniment.
Click!: Mai e puţin până la cununie. Ai emoţii? Ce reprezintă pentru tine acest pas?
Pepe: Nu am emoţii. În aceste zile sunt foarte prins cu organizarea, telefoane peste telefoane, stabilesc lista cu invitaţii, cum îi aşez la mese... Deci nu se poate vorbi despre emoţii. Ştiu că un act nu schimbă cu nimic relaţia dintre doi oameni. Sunt mai emoţionat în legătura cu venirea pe lume a copilului.
Sala va fi decorată cu trandafiri albi şi roşii
Apropo de copil, eşti fericit că vei avea fetiţă?
Sincer, aş fi vrut să fie băiat. Dar, sănătos să fie. Sunt convins că orice părinte, când vede pentru prima dată zâmbetul copilului său, se topeşte şi va fi fericit că-l are. O va chema Maria. Ne vom gândi la încă un nume pe parcurs.
Cum veţi fi îmbrăcaţi la cununie?
Raluca va purta o rochiţă albă spre ivory, foarte drăguţă, a designerului Dana Budeanu, eu un costum de la Adina Buzatu. O să fie o surpriză.
Cununia va avea loc în grădina restaurantului
Cum va fi decorul, pe ce culori va fi amenajată sala de mese?
Cununia civilă va avea loc afară, în grădina centrului de evenimente Aristocrat Events Hall. Practic, eu o voi inaugura. Sperăm să nu plouă.
Petrecerea va fi în sala Londra a respectivului local din Pipera. Am avut mai multe variante de decor şi într-un final am ales unul alb cu roşu, foarte elegant şi fin. Va fi plin de trandafiri albi şi roşii.
Dacă va ploua, cuplul şi invitaţii se vor adăposti în cortul care se amenajează în grădină
Cine va cânta, ce surprize le veţi face invitaţilor?
Încă nu ştiu sigur, dar voi pregăti două-trei surprize. Va cânta cineva de la Vocea României, va fi o trupă ce va cânta muzică disco şi coveruri, muzică lăutărească... o să fie frumos. Important e să ne simţim bine.
Simt că unii şi alţii aşteaptă să fie invitaţi. Dar ne-am gândit să fie mai mult o petrecere între prieteni. Până acum am vorbit cu 250 de persoane, iar în total nu vor fi mai mult de 300.
Petrecerea va avea loc în Salonul Londra
Veţi pleca undeva în luna de miere?
Vom avea o lună de miere abia după ce va naşte Raluca. Acum e mai greu, cu burtica mare. Bine, în scurte vacanţe de relaxare mergem frecvent de când suntem împreună.
Adina Buzatu i-a făcut costum mirelui
Nici Adina Buzatu nu a vrut să strice surpriza lui Pepe şi a fost zgârcită în declaraţii pe marginea costumului de ginere. "Nu mi-a fost greu să-l îmbrac pe Pepe, întrucât are o constituţie suplă, atletică, şi am avut libertatea de a compune o ţinută fără să mă simt limitată în vreun fel.
Fiind vorba despre un eveniment foarte important din viaţa lui, am ales să-l îmbrac elegant, într-un outfit care să-l pună în valoare", a declarat stilista.
Mai citeşte:
Oana Zăvoranu a început să plângă la TV: «Aş vrea să-i spun lui Pepe că îmi lipseşte»
Raluca Pastramă suferă din cauza atacurilor Oanei: «Nici nu are voie să ia vreun calmant»
Pepe răspunde atacurilor Oanei Zăvoranu: «Ce face ea acum? Frustrarea e mare!»