EXCLUSIV Roxana Vancea şi-a tatuat un înger pe tot spatele
Roxana Vancea îngraşă rândul vedetelor care sunt adeptele tatuajelor. Fosta asistentă de la „Neatza cu Răzvan şi Dani” a vrut să aibă pe corp un desen nou înainte să intre “pe sticlă” în emisiunea estivală prezentată de Pepe la Antena 1, unde ea va fi, cel mai probabil, asistentă.
De când nu mai este asistentă la matinalul „Neatza cu Răzvan şi Dani" de la Antena 1, Roxana Vancea (22 de ani) are mai mult timp pentru ea şi pentru prietene. În rest, se împarte între orele de sport, pe care le predă la o şcoală, şi orele de pregătire pentru postul de ştiristă de la Antena 3.
Luni, vedeta a fost surprinsă, de fotoreporterii Click!, în timp ce stătea la un pahar de vorbă, pe terasa unui restaurant de fiţe din zona Decebal din Capitală, alături de două prietene şi de un bărbat.
De când nu mai este asistentă tv, Roxana Vancea are mai mult timp liber. Luni, a fost surprinsă de fotoreporterii Click!, la terasă, într-o zonă de fiţe, alături de nişte prieteni
Ea şi-a parcat maşina chiar în faţa terasei şi, când bărbatul cu care stătea de vorbă s-a ridicat pentru a lua ceva din maşina ei, fosta vecină s-a uitat lung după acesta.
Cu această ocazie, fosta colegă a lui Răzvan şi a lui Dani şi-a etalat cu mândrie superbul său tatuaj de pe spate, făcut recent. Desenul pe care Roxana îl are pe spate reprezintă un înger cu chip de femeie.
Contactată de reporterii Click!, Roxana a dat câteva detalii despre noul ei tatuaj.
„Este făcut acum o lună şi este cel mai recent tatuaj al meu. Reprezintă o femeie - înger. Vreau să fie îngerul meu păzitor şi am ales un chip de femeie, tocmai ca să se-nţeleagă ce simţim noi femeile", a declarat ea, pentru Click! Sexoasa brunetă a vorbit şi despre celelalte tatuaje. „Mai am un text tatuat pe laterala abdomenului, un citat din textul lui Paler, «Interviu cu Dumnezeu», şi iniţiala celei mai bune prietene ale mele, un L, la încheietura mâinii drepte", a mai spus Roxana. Fosta asistentă a recunoscut că a suportat dureri îngrozitoare la ultimul desen făcut pe corp. „Acesta din urmă m-a durut cel mai tare, mai ales la detaliile fetei, care erau chiar în dreptul coloanei", a mărturisit Roxana Vancea.
Solista Sylvia are cinci tatuaje. „Am cinci tatuaje făcute în aproximativ cinci ani. Am unul pe laba piciorului, unul pe coaste, unul pe spate, unul pe încheietura mâinii stângi şi altul în zona inghinală", spune ea. Cântăreaţa susţine că fiecare dintre ele are o semnificaţie aparte.
„Fluturele de pe picior simbolizează frumuseţe, libertate şi mi l-am făcut «cadou» de 1 Martie. Pe coaste am un citat care mă reprezintă şi semnifică o nouă etapă din viaţa mea, pe încheietură am scris cuvântul «destiny» (destin, n.r.), pentru că eu chiar cred în destin, iar restul sunt lucruri prea personale", conchide Sylvia.
Antonia, tatuată de cinci ori
Solista Antonia se laudă tot cu cinci tatuaje, unul dintre ele fiind făcut de dragul fetiţei ei, Maya. Însă, primul a fost făcut la 19 ani, când şi-a tatuat o fundiţă pe mâna dreaptă.
„Am cinci tatuaje. Pe mâna dreaptă o fundiţă, pe stânga ochiul meu cu nişte petale şi o lacrimă. Mă reprezintă, pentru că sunt o fire sensibilă. Pe piciorul stâng, jos, numele Mayei, iar pe dreptul o notă muzicală pe care am făcut-o împreună cu Inna, în Mexic. Şi ea şi-a făcut la fel", a spus Antonia mai demult, explicând semnificaţiile acestora.
Ruby, peste 15 desene
Cântăreaţa Ruby are corpul plin de tatuaje, peste 15, şi nu se opreşte aici. Fiecare desen are o poveste în spate. Fascinată de ele, ea a trebuit să îndure ore în şir de suferinţă, acestea fiind foarte dureroase.
„Cel mai important este o inimă, pe care o am pe interiorul braţului şi pe care scrie «mamaia», de la bunica mea. Mai am tatuată o rândunică, pentru că eu acasă, la Medgidia, stau pe strada Rândunelelor. Apoi, mai am nişte flori de hibiscus, un 15 cu aripi, pe spate, şi două fundiţe, pe picioare", spune Ruby. Ea s-a despărţit de iubitul ei, Oxi, însă cifra 15 de pe corpul său, care reprezintă data de la care a început relaţia cu băiatul, a rămas la loc de cinste.