EXCLUSIV! Sânii «vecinei» Roxana, în toată splendoarea lor

Ultima actualizare:
Roxana Vancea
Roxana Vancea

Roxana Vancea (20 de ani) a făcut tot posibilul să-şi ţină ascuns în sutien bustul generos, însă Click! a intrat ieri în posesia unor fotografii care ne-o prezintă pe asistenta lui Dani în toată splendoarea. Pozele au fost făcute, cu voia ei, în oraşul natal, înainte de a ajunge vedetă tv.

Asistenta matinalului „Neatza cu Răzvan şi Dani" de la Antena 1 nu s-a gândit, în urmă cu mai bine de doi ani, pe când locuia în Târgu Jiu, că va ajunge mare vedetă la Bucureşti, aşa că îşi afişa cu mândrie bustul sănătos pe ştrand.

Iată însă că fotografiile făcute cu acordul său, în timp ce se bronza cu sânii goi, pe o păturică, au ajuns să se întoarcă acum împotriva ei, ca un bumerang.

Roxana Vancea
Roxana Vancea

Dacă atunci s-a lăsat fotografiată gratis, de o cunoştinţă, acum multe publicaţii i-ar fi oferit mii de euro pentru a renunţa la sutien, în pictoriale.

Din păcate, Roxana Vancea a semnat cu Antena 1 un contract care nu o avantajează nicidecum de punct vedere financiar, ea trăind, în momentul de faţă, din salariul de aproximativ 1.000 de euro.

Probabil că producătorii emisiunii matinale s-au fript prea tare cu fosta asistentă, nebunatica Daniela Crudu, care noaptea era mai mult prin cluburi şi prezenta moda, iar dimineaţa venea la muncă ruptă de oboseală după chefurile de la care nu lipsea alcoolul.

Roxana a fost surprinsă, anul trecut, de fotoreporterii Click! pe plaja din Mamaia, în timp ce se bronza.

Numai că s-au dus vremurile când ea îşi permitea să facă toples, ascunzându-i de data aceasta, sub prosop.

Roxana ţine la imaginea ei şi, după ce pleacă de la Antena 1, ea iese pe stradă în ţinute cuminţele.

Indecent, în cazul ei, înseamnă doar să nu poarte sutien pe sub bluză.

Nu şi-a dezgolit «comorile» la Antena 1

Roxana Vancea, asistenta de la «‘Neatza cu Răzvan și Dani», a ocupat postul rămas vacant în urma demisiei Danielei Crudu, în martie anul trecut.


    Roxana Vancea
Roxana Vancea

Numai că, până să obţină postul mult râvnit, ea a trebuit să se dueleze cu alte zeci de fete frumoase, care aspirau la acest post.

Telespectatorii au avut şi ei un cuvânt de spus, fiind atât de impresionaţi de bustul ei 100% natural, încât au votat-o fără să stea pe gânduri.

Numai că Roxana nu este doar o femeie frumoasă, ea având şi un coeficient de inteligenţă net superior altor asistente tv.

Reporterii Click! au pornit anul trecut pe urmele ei şi au aflat de la foştii profesori de şcoală şi de liceu că era una dintre cele mai silitoare eleve şi că a fost chiar şi olimpică la fizică, dar şi şefa clasei.

Ce-i drept, în viaţa personală nu a fost chiar uşă de biserică, ea bifând, potrivit apropiaţilor ei din Târgu Jiu, o relaţie cu un bărbat însurat, care, de dragul ei, ar fi divorţat.

Roxana nu este însă la fel de darnică, la Antena 1, ca şi Cruduţa, cu bustul ei, ea făcând tot posibilul să nu-i sară sânii din sutien.

Cruduţa îşi arăta mereu sânii, la matinal

Daniela Crudu (22 de ani) poate ar fi rămas şi în ziua de azi asistenta lui Răzvan şi a lui Dani, însă, gafele făcute pe bandă i-au atras, cum era şi firesc, demisia, la începutul anului 2011.

simeon stalpnicul png

Îi plăcea să petreacă nopţile în cluburi, să prezinte moda, să pozeze cu sânii goi, şi să schimbe iubiţii ca pe ciorapi.

Însă, cireaşa de pe tort a fost scandalul declanşat anul trecut de Leo de la Strehaia, care a susţinut că i-ar fi băgat în cont, la cererea ei, suma de 100.000 de euro, ca să facă sex cu el.

Daniela nu se sfia să-şi arate sânii în matinal, prefăcându-se că i s-a desfăcut sutienul sau că s-a aplecat prea mult.

Mai citeşte:

Mamă, mamă! Ce pijamale sexy are Roxana Vancea! Uite cum i s-a mulat materialul pe funduleţ FOTO

Temperaturile «ridicate» au determinat-o pe Roxana Vancea să vină în chiloţi la serviciu! FOTO

VIDEO Roxana Vancea, în fundul gol de dimineaţă!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net