EXCLUSIV! Tavi Colen şi fosta iubită se ceartă pe copil de Crăciun
Nu întotdeauna de Crăciun e linişte şi pace. Fost membru al trupei Talisman, Tavi Colen abia aşteaptă Sărbătorile de iarnă, pentru a le savura alături de fiul lui, Mario. Pe de altă parte, Elena Grădinaru, mama copilului, fosta iubită a artistului, declară că nu concepe să petreacă Crăciunul fără băiatul ei.
De când are un fiu, Tavi Colen (44 de ani) e un alt bărbat. Toţi prietenii artistului ştiu cât de ataşat este el de micuţul Mario (5 ani). Cu atât mai mult în luna cadourilor, Tavi şi-a făcut deja planuri cu băieţelul lui. Una din tradiţiile ultimilor ani este petrecerea Crăciunului în familie, cei doi fiind aşteptaţi la Târgu Jiu de sora lui Tavi. „Voi petrece Crăciunul cu băiatul meu, Mario, la sora mea, în Târgu Jiu. Este o tradiţie să mergem la Narcisa (sora lui Tavi, n.r.), să facem cârnaţi şi tobă.
Ăsta micu' este cel care dă la maşina de tocat carne. Ba, mai mult, am fost să cumpărăm tichie pentru omul de zăpadă, pe care Mario abia aşteaptă să-l facă", a declarat, pentru Click!, Tavi Colen. De altfel, solistul are de gând să petreacă şi sfârşitul de an alături de Mario: „În preajma Revelionului, vom merge la Straja, să-şi vadă un bun prieten, un câine rasa St. Bernard".
Pentru Mario, Moşu' va fi darnic şi va lăsa cadourile sub brad, mai ales că băiatul a fost cuminte în acest an. „I-a scris lui Moşu'! Îi va aduce o maşină Spider Man care se caţără pe pereţi şi ceva jucării reprezentând «Gaşca din gunoi»", ne-a mai spus fostul membru al trupei Talisman.
Toate aceste planuri frumoase, pe care Tavi şi Mario şi le-au făcut împreună, vor fi dejucate, se pare, de mama copilului, care nici nu-şi imaginează să lase băiatul să plece de lângă ea.
„Clar, petrec Crăciunul cu băiatul meu! Copilul va sta cu mine! Am avut o discuţie, dar nu i-am dat voie să plece la Târgu Jiu. Dacă în anii trecuţi i-am permis plecarea, anul acesta vreau să fac Sărbătorile cu Mario, în Bucureşti. Dacă vrea, poate să vină şi Tavi, dar copilul nu pleacă de lângă mine!", a declarat Elena Grădinaru (29 de ani), mama băiatului.
Amalia îi dă fetiţele lui Ilie Năstase doar în Ajun
Dacă Revelionul l-a rezervat pentru a fi la munte şi a schia cu cele două fetiţe - Alessia (9 ani) şi Emma (6 ani) - de Crăciun, Amalia Năstase (37 de ani) va petrece acasă, în Bucureşti. Totuşi, în Ajun, micuţele îl vor aştepta pe Moşul alături de tatăl lor, Ilie Năstase (66 de ani). Apoi, din 25 decembrie, vor fi alături de mama lor: „Alessia îşi doreşte cărţi de poveşti în limba engleză, iar Emma are o listă mai lungă de jucării. Pentru masa de Crăciun deja m-am gândit ce vom comanda: vom avea sarmale cu orez şi legume, peşte, iar de desert se ocupă fetiţele, pentru că au învăţat să facă biscuiţi cu ciocolată. Doar de Revelion nu vom sta acasă, mergem în Poiana Braşov, unde vom sta până pe 2 ianuarie. Mezina schiază cu prietena ei, iar cea mare va face snowbord".
Romaniţa nu-şi mai duce fiul în Egipt, de Sărbători
Deşi Romaniţa Iovan (48 de ani) voia să-i facă o surpriză fiului ei, Albert, şi să-l ducă de Sărbători în Egipt, la piramide, planurile i-au fost date peste cap din cauza situaţiei politice din zonă.
Astfel, micuţul va rămâne în ţară şi va petrece Crăciunul şi Revelionul cu părinţii lui, dar separat. „Romaniţa o să-l ducă pe Albert la munte, însă voi împodobi bradul cu fiul meu, în Ajun. O să-i prepar salată de boeuf şi friptură de porc, şi îl vom aştepta pe Moş Crăciun", ne-a spus pilotul Adrian Iovan (54 de ani).
Bahmu şi copiii, Crăciun fără Prigoană
Chiar dacă weekendul trecut şi-a revăzut copiii după patru luni, Silviu Prigoană nu a stabilit încă cu Adriana Bahmuţeanu ce va face de Sărbători.
„O sa fac Crăciunul acasă, cu copiii, cu mama şi cu sora mea. Nu am vorbit cu Prigoană despre Sărbători, pentru că nu vorbeşte cu mine. Deja am împodobit miercuri primul brad, dar Maxi vrea să facem brad în fiecare cameră, aşa că mă voi duce să mai cumpăr încă patru. Vom găti cu toţii pentru Sărbători, pentru că pregătim mâncare uşoară. De Crăciun, ne va vizita renul lui Moş Crăciun, care va fi un coleg de la Antena 2. O să-l aducem la noi şi pe Moşul, care va fi o actriţă. De Revelion, voi sta tot acasă, vreau să mă odihnesc şi să mă joc cu băieţii mei", a spus Adriana Bahmuţeanu, pentru Click!