EXCLUSIV! Veste tristă pentru Antonia: mama ei a rămas şomeră
Chiar dacă este mama unei artiste de top, ghinioanele nu o ocolesc. Denise Iacobescu, mama Antoniei, este de o lună de zile şomeră, după ce patronul de la magazinul de bijuterii unde lucra a dat-o afară. Noroc că fata ei face bani frumoşi din muzică şi poate s-o ajute fără probleme.
Despre Denise Iacobescu (46 de ani) se poate spune este o femeie foarte frumoasă, care, în ciuda celebrităţii fiicei sale, nu se sfieşte să muncească. Chiar şi pe un post mediocru, ar spune unii, căci mama cântăreţei Antonia a lucrat ca vânzătoare la un magazin. Ce-i drept, nu un magazin oarecare, ci unul exclusivist, cu bijuterii pe care nu şi le permit oamenii cu salariu mediu pe economie, ci doar cei care au cu adevărat bani. Este vorba despre magazinul Vendôme, din incinta hotelului Radisson Blu, din Capitală, a cărui imagine a fost Cristina Spătar, iar în prezent e Romaniţa Iovan.
Denise şi-a început job-ul în urmă cu doi ani, însă, din primele zile ale acestei luni, femeia a rămas şomeră. Patronul „Vendôme" a hotărât să încheie colaborarea cu ea. „Este adevărat ce aţi auzit. Doamna Iacobescu nu mai lucrează de la data de 1 iulie aici. Am avut o discuţie cu dumneaei şi am decis acest lucru deoarece, de o perioadă, nu mai corespundea solicitărilor noastre. Mai multe nu vreau să vă spun", a declarat Asher Elgar, pentru Click!
Se pare că decizia afaceristului de origine israeliană nu a fost influenţată de celebritatea subalternei sale, care era urmărită tot mai des de paparazzi, ci ţine mai degrabă de detalii de ordin interior. Slujba de lucrător comercial îi aducea mamei Antoniei, lunar, aproximativ 2.500 de lei. Salariul nu era atât de mare încât să-i permită un trai de lux, dar era ceva stabil. Acum, pentru că mama ei a rămas fără venit, Antonia îi este cel mai important sprijin financiar. Şi nu doar ea, ci şi iubitul mai tinerel al doamnei Iacobescu, căci se zvoneşte prin târg că aceasta trăieşte o poveste de amor cu un bărbat de aceeşi vârstă cu fiica, adică doar 24 de ani.
Denise a divorţat de Mihail Iacobescu în urmă cu mai mulţi ani, iar fostul soţ şi-a refăcut viaţa alături de Bianca, o blondă frumoasă. Acesta a devenit tătic în urmă cu trei ani. În timp ce "fostul" s-a reaşezat la casa lui, Denise încă nu şi-a găsit perechea, preferând statutul de femeie liberă şi independentă. Acest statut i-a priit până acum, cât a avut un loc de muncă, însă până când se va angaja din nou, bruneta e la mâna iubitului şi a fiicei.
Antonia şi Alex Velea se vând «la pachet»
Presupusa relaţie a Antoniei cu Alex Velea le prinde bine celor doi artişti. Nu doar că aceştia au mai multe concerte, dar şi-au mărit şi tarifele (cu 500 de euro fiecare) şi, mai nou, sunt ceruţi „la pachet". Dacă, în trecut, spectacolele în care evoluau pe aceeaşi scenă erau destul de rare, în ultimele luni, Antonia şi Alex Velea sunt chemaţi de organizatori împreună. La 20 martie, cei doi au cântat la un eveniment caritabil în Clubul Bamboo.
Au urmat Zilele Oraşului Severin, 21-22 aprilie, şi Zilele Oraşului Ploieşti, 24-25 mai, unde au cântat în zile diferite. Cei doi artişti au mai evoluat împreună, dar în aceeaşi zi, la Zilele Oraşului Târgu Jiu (26 mai), Zilele Oraşului Satu Mare (31-2 iunie), Zilele Oraşului Paşcani (5-7 iulie), Cluj Arena Music Festival (8 iunie), Zilele Oraşului Cornu (7 iulie), dar şi la Sibiu, cu ocazia „Miss Models International" (13 iulie). Şi în acest weekend cei doi vor cânta, împreună, în două locuri: la Zilele Oraşului Năvodari şi la Zilele Oraşului Codlea. În perioada 2-3 august vor fi la Romanian Top Hits de la Bacău, iar la 9 august vor participa la Mamaia Music Awards. În plus, vor cânta şi la petreceri private. La sfârşitul lunii august, manelistul Florin Salam i-a invitat să cânte la ziua fetei lui.