Explozie într-o mină din Rusia: cel puţin 12 persoane au murit

Ultima actualizare:

La circa nouă ore de la prima explozie, 64 de mineri şi 20 de membri ai echipelor de salvare erau încă în subteran, potrivit unuia dintre oficialii care conduc echipele de salvare.

Prima explozie a fost cauzată de acumularea de gaz metan şi a fost urmată de o a doua, după patru ore, care a distrus sistemul de ventilaţie al minei. Autorităţile au suspendat operaţiunile de salvare, temându-se de o nouă explozie.

"A depune acum eforturi de salvare ar însemna să trimitem oamenii la moarte", a declarat guvenatorul regiunii Kemerovo, Aman Tuleiev, scrie Adevărul.

Potrivit unor surse citate de Itar-Tass, a fost pierdut contactul cu cei 20 de membri ai echipelor de salvare aflaţi în subteran şi nu se ştie care este soarta lor.

În urma exploziilor, circa 200 de mineri au reuşit să iasă la suprafaţă, 41 dintre ei fiind răniţi.

Preşedintele Dmitri Medvedev i-a ordonat ministrului de Urgenţă Sergei Shoigu să se asigure că se face tot posibilul pentru salvarea minerilor, iar premierul Putin a vorbit cu guvernatorul regiunii, relatează presa rusă.

Rusia se confruntă frecvent cu accidente mortale în mine şi în intrustrie ca urmare a deteriorării infrastructurii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
grecia record turisti caldura jpg
mihaela bilic sfaturi branza jpg
Soldati romani  FOto Recrutare MAPN  Facebook (2) jpg
plaje thassos copy jpg
fals medic etno tv jpg
colaj meine coon cafe png
733674220 954954864216176 7117119284752078391 n jpg
vizita regele si regina thailandei palatul elisee jpg
image
image