11 lucruri pe care le înveţi când vecina ta e prostituată

Ultima actualizare:

    Cei care câştigă bani din sex pot fi oameni cât se poate de normaliFoto: metro.co.uk
Cei care câştigă bani din sex pot fi oameni cât se poate de normaliFoto: metro.co.uk

Uneori, vecinii pot să îţi facă surprize, aşa cum a aflat un bărbat din Marea Britanie. După câteva luni, el a descoperit că vecina lui era prostituată. Duncan, care scrie pentru publicaţia metro.co.uk a recunoscut că nici nu ar fi avut de unde să ştie ce ocupaţie avea femeia: nu a avut niciodată obiceiul să se bage în seamă cu oamenii din jur şi nu îi place ca alţii să se bage în treaba lui.

Însă, după ce s-a împrietenit cu vecina sa, Duncan a aflat multe lucruri extrem de interesante şi care i-au schimbat cu totul părerea despre prostituţie. Iată câteva dintre ele.

1. E un simplu job. Duncan a povestit, într-un articol pentru metro.co.uk, că vecina lui l-a întrebat, o dată, ce face. Când el a vrut să afle, la rândul său, cu ce se ocupă femeia, ea i-a răspuns nonşalant: "Câştig bani din sex. Escortă sau prostituată,dacă vrei". 

2. Clienţii se descalţă la uşă. Femeii nu îi place să aibă mizerie în casă, aşa că îşi obligă clienţii să se descalţe înainte de a intra în apartament. 

3. Îşi verifică clienţii înainte de a le da adresa. Un altfel de job e riscant, aşa că vecina lui Duncan i-a povestit că se întâlneşte într-un loc public cu cei care vor să îi devină clienţi înainte de a le da adresa ei. 

4. Da, plăteşte taxe. Femeia ţine documente cu toţi clienţii săi şi are un carnet cu venituri. Pe baza acestor documente, ea plăteşte taxele aferente. 

5. E sinceră cu iubiţii ei. Vecina a povestit că le-a spus tuturor potenţialilor parteneri cu ce se ocupă de la început. Mai mult, ea are un iubit, dar care nu locuieşte cu ea. 

6. Nu are ţinute speciale pentru clienţi. Deşi unii clienţi plătesc în plus pentru un anumit costum sau îi cer să poarte ceva, femeia nu se schimbă în haine sexy când vin la ea acasă. Dacă poartă un tricou şi blugi, un hanorac sau pijamale când sună la uşă, aşa le deschide. Ba chiar, femeia nu are nicio fustă scurtă sau dresuri plasă. 

7. Clienţii nu vor mereu sex, uneori îi cer doar să stea cu ea. O dată, un client chiar a venit doar să plângă după ce a fost concediat şi a plătit tarif întreg. Alţii vin la ea pentru că se simt singuri şi nu au cu cine să se uite la un film.  

8. Are un venit decent. Deşi femeia nu i-a spus direct lui Duncan cât câştigă, el a dedus că are destui bani pentru un apartament ok şi o vacanţă în fiecare an. 

9. Nu îţi face reclamă. La început, îşi făcea, dar acum se bazează pe recomandări. 

10. Unii clienţi au ajutat-o cu treburi în casă. Unul dintre clienţii obişnuiţi îi ducea mereu gunoiul şi chiar i-a reparat un raft.

11. Are hobby-uri normale. Îi place să meargă la cinema, să iasă cu prietenii şi chiar face parte dintr-un club de actorie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net