365 de ferestre pentru o iubire imposibilă. Legenda tristă a castelului Ugron din Transilvania
La marginea satului Zau de Câmpie, în liniștea câmpiei transilvănene, se ridică un castel care pare să aștepte. Localnicii îi spun „castelul-calendar”, dar povestea lui vorbește mai ales despre o iubire pierdută. Nu a fost ridicat pentru războaie și nici pentru fastul unei familii nobiliare. A fost, spun oamenii, un dar pregătit pentru o prințesă care nu a mai ajuns niciodată aici.
Între zidurile castelului, timpul și dorul s-au așezat unul peste altul, iar povestea lui a fost transmisă din generație în generație.
Un diplomat și o iubire imposibilă
Castelul Ugron poartă numele baronului István Ugron, un diplomat al Imperiului Austro-Ungar, un om rafinat, obișnuit cu marile capitale europene. La sfârșitul secolului al XIX-lea, destinul l-a dus la Sankt Petersburg, în inima fastului imperial, la curtea țarului Nicolae al II-lea.
Acolo, printre baluri și ceremonii strălucitoare, legenda spune că baronul s-ar fi îndrăgostit de una dintre fiicele țarului.
Unii îi rostesc numele Olga, alții Tatiana. Cert este că povestea lor, transmisă din generație în generație, vorbește despre o iubire intensă și tăcută, umbrită de diferența de rang și de rigorile protocolului imperial.
Nu există documente care să confirme întâlnirile lor. Există însă memoria satului. Oamenii spun că baronul s-a întors acasă cu inima legată pentru totdeauna de o prințesă prea departe de lumea lui.
Se mai spune că, pentru a-i dovedi devotamentul, a acceptat o încercare aproape simbolică: să paveze drumul spre viitorul castel cu monede de aur.
Ceea ce a și făcut. A doua cerință a prințesei a năruit toate visele.
Monedele trebuie puse pe cant, pentru ca nimeni să nu calce pe coroana imperială. Ugron a acceptat din nou, iar muncitorii au început lucrul.
Dar aurul nu a mai ajuns, iar la jumătatea drumului, porunca a devenit imposibilă, scrie Historia.
Curând, istoria a închis definitiv orice speranță. Revoluția Rusă a spulberat lumea Romanovilor, iar iubirea, dacă a existat, s-a pierdut în zgomotul gloanțelor.
Un castel care numără zilele
Întors în Transilvania, baronul a început construcția castelului, între 1908 și 1912. A vrut o reședință romantică, cu aer francez, turnuri elegante și ferestre înalte.
Rezultatul nu impresionează doar prin arhitectură, ci printr-un detaliu unic: clădirea a fost concepută ca un calendar în piatră.
Castelul are 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an. Are 52 de camere, asemenea săptămânilor, 12 holuri pentru lunile anului, 7 terase pentru zilele săptămânii și 4 turnuri pentru anotimpuri. Totul este o măsură a timpului.
Baronul nu a locuit mult aici. Venea rar, spun localnicii, și se plimba singur prin camerele largi. Castelul a rămas mai degrabă un simbol decât o casă. O declarație de iubire nerostită până la capăt.
Astăzi, zidurile lui stau tăcute la marginea satului. Ferestrele privesc câmpia, iar turnurile veghează peste anotimpuri. În fiecare dintre cele 365 de ferestre pare să se ascundă aceeași întrebare: ce ar fi fost dacă?
