Tânăra care a murit după ce a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță trăia când a fost găsită: „Am încercat să vorbesc cu ea”

Maria Eduarda Rodrigues de Freitas, tânăra de 21 de ani care a murit după ce a fost aruncată în gol fără coardă de siguranță, trăia când a fost găsită de autorități. Maria de Freitas dorea să „trăiască senzații tari” și să facă un salt bungee jumping, însă nu avea o coardă de siguranță atașată. Maria a căzut în gol 40 de metri. 

Tânăra trăia când a căzut în gol/ Sursă foto: arhiva
Tânăra trăia când a căzut în gol/ Sursă foto: arhiva

O asistentă medicală a încercat să îi salveze viața

Rayza Dias este asistenta care și-a dat seama că tânăra de 21 de ani avea un puls slab și respira, în ciuda căzăturii. 

„Am încercat să vorbesc cu ea. I-am spus că am o glumă cu pacienții: nimeni nu moare pe tura mea. I-am zis asta, deși nu era tura mea”, a declarat Rayza Dias pentru Brazilian TV, citată de The Sun. Dias a alintat-o pe Maria „Duda”, o poreclă des folosită pentru persoanele din Brazilia numite Eduarda. În ciuda eforturilor, Rayza Dias nu a mai putut să o salveze pe Maria de Freitas.

Muncitorii au fugit de la locul tragediei

Maria Eduarda Rodrigues de Freitas avea 21 de ani, își dorea să devină profesoară și era logodită. Cu puțin timp înainte de momentul săriturii fatale, Maria a postat pe rețelele sociale poze cu locul de unde a fost aruncată în gol și se arăta entuziasmată să facă saltul. Tragedia a avut loc în Limeira, Sao Paolo, pe 13 iunie. 

După ce Maria a căzut, doi dintre muncitor s-au schimbat de haine și au fugit de la locul faptei, în timp ce localnicii s-au adunat în jurul victimei. Bărbații au fost prinși de poliție și au fost arestați pentru audieri, alături de alți patru suspecți. A fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Inculpații au declarat poliției că nu-și amintesc cine trebuia să atașeze coarda de siguranță, însă în fundalul videoclipului postat cu momentul tragediei, se aude o voce care spune „Băieți, coarda!”. 

Deputata braziliană, Andrea Dantas Levy, a declarat pentru O Globo că firma care organizează acele sărituri cu coarda de pe pod „nici măcar nu avea autorizație să fie acolo”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ursi  jpg
Adrian Veștea FOTO INQUAM PHOTOS OCTAV GANEA
casa marea britanie vecteezy jpg
nunta grecia jpg
gazon adobestock jpg
border traffic greece jpg
casa transilvania jpg
1 soare rasarit mare shutterstock 210904987 jpg jpeg
image
image