A plănuit răzbunarea perfectă pentru iubita care îl înșela
Un bărbat a aflat că iubita lui îl înșela cu alții, așa că a plănuit despărțirea perfectă. Totul ar fi decurs conform planului dacă nu ar fi făcut o mare greșeală. În cele din urmă, gestul pe care l-a făcut cu scurt timp înainte să-și pună răzbunarea în aplicare a stricat totul.
În acea seară, urmau să cineze cu ocazia zilei lui de naștere, la un restaurant, alături de mai mulți prieteni comuni, potrivit metro.co.uk. Bărbatul înșelat a vrut să profite de ocazie și să o facă de rușine în public pe iubita lui. A cumpărat o felicitare, înăuntrul căreia a lipit cheia de la casă și a scris: „Acum că ești singură, nu trebuie să te simți vinovată pentru mesajele tale sexuale către Michael, pentru întâlnirile cu Jared sau pentru că urmează să ieși mâine cu Derek”.
Ceea ce a stricat totul a fost faptul că bărbatul a făcut o fotografie felicitării pe care urma să i-o dea iubitei, și a publicat-o pe o rețea socială. Acolo, imaginea cu planul de despărțire a fost văzută de prietenul cel mai bun al iubitei sale, care l-a deconspirat.
În cele din urmă, femeia l-a sunat pentru a-i cere socoteală, moment în care bărbatul și-a dat seama că trebuie să renunțe la plan, dar nu și la despărțire. „Nu vreau să-ți spun nimic. De fapt, nu cred că mai vreau să vorbesc cu tine vreodată”, i-a spus el, într-un dialog telefonic. Femeia a încercat să își asume rolul de victimă, negând faptul că l-a înșelat și susținând că nu o respectă, însă bărbatul a pus capăt relației imediat.