Ai bani în bancă? Iată care sunt dobânzile!

Ultima actualizare:

    Berbecii umblă "la saltea" şi nu o fac degeabaFoto Click!
Berbecii umblă "la saltea" şi nu o fac degeabaFoto Click!

Dobânzile oferite de bănci pentru economiile în lei constituite de populaţie au scăzut simţitor în ultimele luni. Practic, depui bani în bancă, ai o dobândă foarte mică şi, în plus, ţi se mai percep şi o mulţime de comisioane. Iată topul celor mai mari bonificaţii, potrivit ziarului “Adevărul”.

Până-n 3% pe an dobândă pentru economii în lei

Cele mai mari bonificaţii acordate pentru depozitele la termen în monedă naţională nu depăşesc 3% pe an, potrivit ziarului Adevărul. Pentru depozitele cu scadenţă la 3 luni, Marfin Bank şi TBI Bank oferă o dobândă de 2,6% pe an. Urmează Banca Românească, cu 2,4% pe an, Alpha Bank, cu 2,3% pe an şi Piraeus care oferă o dobândă de doar 2,15% pe an.

Pentru depozitele în monedă naţională cu scadenţa la 6 luni, Marfin Bank oferă o dobândă de 2,8% pe an, urmată de TBI Bank, cu 2,75% pe an, Banca Românească, cu 2,5% pe an, Piraeus cu 2,4%. Alpha Bank şi Bancpost îţi dau doar 2,35% anual.

Dacă ai un depozit pe 12 luni, vei primi o dobândă de 3% pe an de la Marfin Bank, 2,95% de la TBI Bank, 2,7% de la Banca Feroviară şi Banca Românească şi 2,6% de la Piraues Bank.

Practic, pentru un depozit de 5.000 de lei constituit pe trei luni, Marfin Bank şi TBI oferă 2,6% pe an, adică o dobândă netă de 27,3 lei, potrivit conso.ro.

Pentru un depozit la şase luni, Marfin Bank acordă o bonificaţie de 2,8% anual (dobânda netă ajunge la 58,8 lei pentru un depozit de 5.000 lei), iar pentru 12 luni – 3% anual (dobândă de 126 de lei).

Astfel, Marfin Bank ocupă primul loc în topul băncilor care oferă cele mai mari dobânzi la depozitele în lei, TBI Bank ocupând aceeaşi poziţie doar în cazul scadenţelor la trei luni. Clasamentul este completat de Banca Românească, Alpha Bank, Piraeus Bank, Banca Comercială Feroviară şi Bancpost. 

Dobânzi de cel mult 2% pe an pentru euro


    Sursa: conso.ro
Sursa: conso.ro

În cazul depozitelor în euro, dobânzile sunt cu un punct procentual sub cele oferite pentru lei şi doar în cazul unei scadenţe la 12 luni trec de 2% pe an.

Pentru un depozit cu scadenţa la trei luni, Marfin Bank oferă 1,8% dobândă, TBI Bank – 1,7%, Banca Românească – 1,35%, Piraeus Bank – 1,25% şi Idea Bank 1,2%.

Pentru un depozit cu scadenţa la şase luni vei obţine o dobândă de 2% de la Marfin Bank şi una de 1,8% de la TBI Bank. Bancpost oferă 1,5%, Banca Românească - 1,45% , Piraeus Bank şi Veneta Banca -  1,4%.

De exemplu, pentru un depozit de 1.000 euro constituit pe trei luni, Marfin Bank oferă o dobândă de 1,8% pe an, adică o dobândă netă de 3,78 euro. Pentru un depozit la şase luni, banca acordă o bonificaţie de 2% pe an (dobânda netă este de 8,4% pe an), iar pentru 12 luni vei obţine o dobândă de 2,1%, adică 17,64 euro.

Topul celor mai profitabile depozite la termen în euro este completat de TBI Bank, Banca Românească, Bancpost, Idea Bank, Piraeus Bank şi Veneto Banca. 

Sumele pe care le câştigi din dobânzi sunt impozitate de stat cu 16%. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net