Ăsta da băiat isteţ: şi-a tras vilă-n coteţ

Ultima actualizare:

    Leonardo Di Chiara  i-a uimit pe berlinezi  cu locuinţa lui mobilă,  multifuncţională
Leonardo Di Chiara i-a uimit pe berlinezi cu locuinţa lui mobilă, multifuncţională

Cine a spus că locuinţa ideală trebuie să fie neapărat spaţioasă? Arhitectul italian Leonardo Di Chiara a dat lovitura cu o rulotă care are tot mobilierul ascuns în pereţi. Pocneşti din degete şi tragi patul din perete, deschizi o uşiţă şi ai bucătărie, urci pe „rulotă” şi ai terasă însorită. Şi întreg proiectul a costat 40.000 de euro.

Este genul de casă gândită după stilul „briceag elveţian”. Adică, ai tot ce îţi trebuie, redus la scară pentru a intra în peisaj, şi tot confortul din lume într-o suprafaţă de 9 metri pătraţi.

simeon stalpnicul png

Arhitectul Leonardo Di Chiara a lucrat la proiect împreună cu specialiştii de la Universitatea Tinyhouse. Ideea proiectului a fost aceea de a exploata la maximum un spaţiu redus şi de a folosi doar materiale reciclabile. Confecţionată din lemn, căsuţa conţine: sală de duş, dormitor, sală de masă, bucătărie, debara, dressing, cămară, terasă, birou, sală de cinema şi se poate transforma la nevoie în cameră de petrecere pentru două cupluri. Proiectul se numeşte aVOID. 

simeon stalpnicul png

„Toată viaţa mea am locuit într-o cameră mică, împreună cu părinţii, în Pesaro, Italia. Am fost obligat să îmi organizez la milimetru spaţiul pentru a-mi depozita lucrurile, pentru a avea spaţiu de petreceri cu prietenii şi pentru a studia”, a povestit italianul. Leonardo Di Chiara a vrut să aibă separat WC-ul şi cabina de duş, aşa că aVOID a ţinut cont de stilul minimalist şi de nevoia de „a avea spaţiul necesar atunci când vrei să scapi de mobila din jur”. Practic în „coteţul” pe roţi de 9 metri pătraţi, fiecare milimetru are o întrebuinţare. Pentru a demonstra funcţionalitatea locuinţei, Di Chiara a plecat în expediţie prin Europa. În prezent, doarme în faţa Muzeului de Design, din Berlin. De aici pleacă în Copenhaga, Danemarca şi apoi în Olanda, şi Franţa. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net