Balconul, oaza ta de relaxare, primăvara

Ultima actualizare:

    Amenajat corespunzător, acel spaţiu e nu doar util, ci şi deosebit de plăcut
Amenajat corespunzător, acel spaţiu e nu doar util, ci şi deosebit de plăcut

Dacă toată iarna ai folosit balconul doar ca spaţiu de depozitare, acum e momentul să exploatezi adevăratul său potenţial. Fă puţină ordine, aruncă tot ce nu e necesar, pune o măsuţă, două şezlonguri, multe ghivece cu flori şi bucură-te de zilele însorite. Iată câteva idei de amenajare!

  • Nu transforma balconul într-o debara oarecare sau într-un spaţiu de uscare a rufelor. El e o prelungire a camerei şi poate deveni o minunată oază de relaxare. În primul rând, fă curăţenie generală. Aruncă tot ce nu e necesar, fă mici reparaţii, spală ferestrele.
  • În funcţie de suprafaţă, alege fotolii, şezlonguri, băncuţe din lemn, un balansoar sau pur şi simplu scaune pliabile. Acestea pot fi din plexiglass sau, pentru un look mai elegant, din împletituri de fibre naturale ori sintetice, din ratan sau fier forjat, pentru un aspect mai boem. Pune pe ele pernuţe textile, în culori vesele.
  • Dacă  nu ai bani să-ţi achiziţionezi acum scaune şi fotolii, le poţi folosi pe cele pe care le ai în bucătărie sau în sufragerie, cărora le poţi confecţiona nişte huse ori să le decorezi cu perne de mai multe culori.
  • Podeaua de ciment este neatrăgătoare şi rece. Tipul de material ales pentru pardoseală are un impact major asupra modului în care e perceput balconul. Parchetul ar fi o soluţie ideală. Plăcile de ceramică în culori deschise vor conferi un aspect urban şi modern, în vreme ce marmura sau diferitele tipuri de piatră dau un aspect mediteranean. Aşază pe jos un covor pufos, în culori contrastante, sau unul tipic românesc, cusut manual, în funcţie de stilul de amenajare. 
  • Dacă rafturile nu au uşiţe şi sunt descoperite, ascunde-le în spatele unor perdeluţe-paravan deschise la culoare.
  • Florile nu trebuie să lipsească. Ghivecele cu flori mici, mirositoare şi frumos colorate vor da viaţă locului. Poţi pune în ghivece, de ce nu, pătrunjel, busuioc, mentă şi vei avea, astfel, condimente proaspete oricând la-ndemână.
  • În ceea ce priveşte iluminatul, un lampadar cât mai atipic va anima locul. Nu uita că întregul decor trebuie să fie încadrat în ansamblul locuinţei, pe acelaşi stil. 

Ce minunăţie de balcon şi-a făcut Cristina Şoloc cu doar 500 de lei!

Prezentatoarea TVR 1 Cristina Şoloc locuieşte într-un apartament  din centrul Capitalei, cu un balcon la bulevard, lung de 12 m  şi lat de 1 metru. Ani în şir a văzut la el numai defecte: prea îngust, prea zgomotos, prea trist. Aşa că l-a folosit doar ca depozit pentru diverse. La un moment dat, în 2016, s-a decis să îi dea o nouă viaţă. Nu a avut nevoie decât de 500 de lei şi multe idei inspirate, căci s-a folosit de obiecte care, în mod normal, ar fi fost aruncate. 

Astfel, pentru băncuță a reciclat 3 paleți, iar în loc de măsuță de cafea a pus un butoi vechi de benzină – cost: 0 lei. Salteaua a făcut-o soţul ei, Cătălin, dintr-o bucată de burete găsită-n debara și husa de la o canapea care era deja istorie – cost: 0 lei. Pentru zona de luat masa din balcon s-au potrivit perfect ovalul decupat din blatul de la bucătărie pentru a face loc chiuvetei (pe care încap lejer 3 farfurii) și scaunele pliabile de la bucătărie – cost: 0 lei. A mai refolosit grilajele din fier forjat ale unei ferestre (păstrate tot de la ultima renovare) și le-a atârnat pe pereți pentru suportul florilor – cost: 0 lei. Pentru cele 30 de plante, a cumparat doar 5 ghivece, în rest a reciclat găletușe de nisip, pet-uri și bidoane, pe care le-a găurit - cost ghivece: 30 lei. A mai cumpărat: hamacul (60 de lei), prinderile în perete pentru grilaje, masă și hamac ( 50 de lei), perna pentru spătar (20 de lei),  mocheta care imită iarba (15 lei/mp, total 120 de lei) și o parte din flori (220 de lei). “Dacă tragem linie, rezultă o investiţie de 500 de lei, un preț mic pentru aşa minunăţie de balcon”, se mândreşte Cristina Şoloc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net