Cât scoți din buzunar la Electric Castle 2026. Prețul unei ape, al unei cafele și al unui cocktail în festivalul de la Bonțida
Mii de oameni au ajuns deja la Electric Castle, unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale verii. În timp ce unii au venit special pentru concertele artiștilor preferați, alții sunt interesați și de costurile din interiorul evenimentului. Iată cât plătesc festivalierii pentru apă, cafea, sucuri și băuturi alcoolice.

Electric Castle 2026 a dat startul distracției la Bonțida, unde sunt așteptați peste 250.000 de participanți. Festivalul îi aduce pe scenă pe artiști precum Teddy Swims, Twenty One Pilots și The Cure, iar pe lângă concerte, participanții sunt interesați și de prețurile din interiorul evenimentului.
De la apă și cafea până la cocktailuri și smoothie-uri, iată cât trebuie să scoată din buzunar cei care ajung în festival.
Cât costă băuturile la Electric Castle
Cea mai ieftină băutură disponibilă este o sticlă mică de apă, care costă 13 lei. Băuturile energizante și sucurile carbogazoase sunt vândute cu 16 lei, iar pentru un cocktail clasic festivalierii plătesc 41 de lei.
La un alt stand, un pahar de vin spumant costă 29 de lei, iar un Espresso Martini ajunge tot la 41 de lei. În ceea ce privește cafeaua, un espresso costă 14 lei, o cafea lungă 18 lei, un latte mic 20 de lei, iar un latte mare 23 de lei.
Cei care preferă băuturile naturale pot alege un smoothie la 22 de lei sau o matcha la 23 de lei.
De ce revin participanții la festival
Mulți dintre cei prezenți spun că atmosfera este principalul motiv pentru care aleg să participe an de an la Electric Castle.
„Noi suntem din Cluj și dacă ești din Cluj și nu vii la Electric, ești lame (…) Mi se pare că e un festival deosebit de toate celelalte și oamenii sunt mult mai relaxați”, a spus influencerița Ioana Grama, pentru libertatea.ro.
O altă participantă a explicat ce o atrage la festival.
„Muzica, persoanele și faptul că este vara și trebuie să ne distrăm și să ne trăim viața”.
O tânără care vine la Electric Castle de mai mulți ani spune că atmosfera este cea care o face să revină.
„Mie mi-a plăcut foarte mult vibe-ul. Vin la festival de când aveam 18 ani și îmi place mult că lumea e relaxată și e super fain”.
Printre participanți se află și persoane care sunt pentru prima dată la Bonțida.
„E prima mea ediție, deși locuiesc de 3 ani în Cluj. Am zis că trebuie să încerc și chestia asta”.
Cine urcă pe scenă în weekend
Prima zi de weekend îi aduce pe scena principală pe Twenty One Pilots și Teddy Swims, iar iubitorii muzicii electronice îi vor putea asculta pe Mochakk, Skream & Benga, Subtronics, ANNA și Kölsch.
Sâmbătă, 18 iulie, sunt programate concertele susținute de LP, Nothing But Thieves și Chase & Status. Pe scena dance vor urca Jax Jones, Denis Sulta și Deep Dish, iar fanii rap-ului îi vor putea vedea pe Yung Lean și Bladee.
Duminică, în ultima zi a festivalului, publicul îi va putea asculta pe The Cure și Wet Leg. Tot atunci va urca pe scenă și Dogstar, trupa din care face parte actorul Keanu Reeves. Programul este completat de YĪN YĪN, Acid Arab și Gerd Janson, care vor încheia ediția din acest an.


































