Ce fericită e Andy în noua ei casă!

Ultima actualizare:

    3 iulie 2012- Despărţirea dintre Andy şi  îngrijitorul ei a fost emoţionantă.  Adrian Chiriţoiu a spus că a  crescut felina ca pe propriul copil
3 iulie 2012- Despărţirea dintre Andy şi îngrijitorul ei a fost emoţionantă. Adrian Chiriţoiu a spus că a crescut felina ca pe propriul copil

Pe 3 iulie 2012, tânăra leoaică Andy şi alte trei feline de la Zoo Timişoara începeau drumul către o nouă viaţă. După o călătorie de peste 14.000 de kilometri până în Africa de Sud, animalele aveau să cunoască pentru prima dată libertatea.

Andy şi-a revenit cel mai repede după lungul drum până în Africa de Sud. Cele câteva escoriaţii de pe piele căpătate în timpul transportului s-au vindecat rapid.

În perioada de acomodare la rezervaţia Lionsrock a fost vizitată zilnic de voluntari, care petreceau câteva ore cu ea. Dacă în primele zile a fost mai agitată, atrăgând atenţia prin lungi răgete, acum este mult mai calmă şi relaxată.

La Lionsrock, Andy trăieşte în ţarcuri de adaptare întinse pe câte o jumătate de hectar

simeon stalpnicul png

În ţarcul de adaptare a primit jucării şi elemente de stimulare a comportamentului natural. La început le-a ignorat, dar ulterior a descoperit că sunt interesante şi a început să se joace cu ele. Acest lucru a ajutat-o să se simtă mai bine şi să elimine stresul adaptării.

Andy nu mai caută atât de mult prezenţa oamenilor, aşa cum fusese obişnuită de mică. A înlocuit stresul şi plimbatul obsesiv cu joaca, mâncatul şi dormitul.

În fiecare zi, Andy se joacă îndelung cu tot ce-i pică în labe, ori îl urmăreşte pe vecinul ei de ţarc, un leu matur

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Medicii au creat un plan nutriţional pentru ea. Andy primeşte zilnic circa trei kilograme de carne de vită, dar şi minerale şi vitamine. După perioada de adaptare, Andy va fi mutată alături de alte leoaice în ţarcurile permanente, care au o suprafaţă de minimum un hectar.

A călătorit 14.000 km

Andy a fost cumpărată ilegal de la o grădină zoologică din România, pe când era pui, de două tinere care urmau să o folosească pe post de mascotă pentru poze pe Litoral.

Leoaica a fost salvată şi crescută de Adrian Chiriţoiu. El a realizat că cel mai bine pentru Andy este să îi redea libertatea şi a trimis-o în rezervaţia din Africa de Sud.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net