Ce mult ne mai iubim noi doi!

Ultima actualizare:

    Australia. Iubire  mare între Alia  de trei ani şi  Kangaroo, un  pui orfan de cangurfoto: photolandcaters
Australia. Iubire mare între Alia de trei ani şi Kangaroo, un pui orfan de cangurfoto: photolandcaters

Când vine vorba de prietenie necondiţionată, sinceră şi devotată, necuvântătoarele sunt campioane. Mesajele lor de iubire i-au sensibilizat pe Leonardo DiCaprio, Alicia Silverstone sau Pamela Anderson. Şi asta datorită acestor poveşti cu animale care sunt demne de premiul Oscar.

Australia. Blonduţa Alia abia a împlinit trei anişori. Nu se uită la desene animate, nu se joacă pe telefoanele mobile sau tablete şi nu se prea omoară cu păpuşile. Cea mai mare bucurie a ei este să îşi petreacă timpul în compania lui Kangaroo Boomeroo, un pui de cangur orfan. Kangaroo are aproape doi ani şi jumătate şi ar fi trebuit să stea cu mama lui până când împlinea 18 luni. Însă nu a apucat pentru că mama lui a pierit călcată de maşină. Acum este nedespărţit de Alia, pe care o apără de oricine. Când va creşte mare şi va avea 2 metri şi 90 kg Kangaroo va fi probabil cel mai înspăimântător „frate mai mare” din lume.


    Kenya. Nimic nu  se compară cu  sentimentele  „înălţătoare” de  la 4-6 metri  deasupra solului
Kenya. Nimic nu se compară cu sentimentele „înălţătoare” de la 4-6 metri deasupra solului

Kenya. La hotelul Giraffe Manor, din Kenya, iubirea pluteşte în aer. Nu, nu la nivelul solului, ci la 4-6 metri înălţime. Girafele de aici de abia aşteaptă să vină turiştii pentru a-şi propti preţ de câteva clipe gâtul imens pe umerii lor. Lucy Benton-Jones, din Marea Britanie, a fost cât pe ce să nu se mai întoarcă la ea acasă după un safari în Kenya. Şi asta pentru că s-a îndrăgostit de Misty, o girafă extrem de afectuoasă care stătea ore în şir cu ea şi îi mormâia alene, în ureche, poveşti din savană.

Congo. Andre Bauma e ranger în Parcul Naţional Virunga şi se ocupă de gorilele care trăiesc la centrul Senkwekwe. Însă relaţia de prietenie care s-a legat între el şi Bongo, o gorilă în vârstă de 10 ani, depăşeşte orice imaginaţie. Bauma vorbeşte cu prietenul lui, iar acesta înţelege tot. Îi aduce fructe din copaci, se joacă de-a v-aţi ascunselea sau se cară unul pe celălalt în spate. În 2017, Bongo şi-a câştigat poziţia de mascul alfa în familia de 20 de membri. Toată lumea credea că prietenia cu Andre se va încheia, însă nu a fost aşa. Din contră, acum rangerul are 21 de prieteni de joacă. 

simeon stalpnicul png

Rusia. Ursul brun Stephan este cel mai emancipat din specia sa. De când s-a mutat într-un apartament din Moscova şi locuieşte cu Iuri şi Svetlana Panterinko a ajuns să înţeleagă ruseşte la perfecţie. Stephan a fost adoptat de cei doi în urmă cu 23 de ani, după ce a fost abandonat de mama sa. S-a acomodat cu viaţa la oraş, este prietenos cu vecinii şi nu face zgomot în casă. Însă relaţia de iubire pe care a dezvoltat-o pentru Stefanie, o tânără poloneză care locuieşte sub apartamentul familiei Panterinko este una specială. Uriaşul de 270 de kile este topit când e în compania acesteia şi se fâstâceşte când i se suie în spinare, în parcul din faţa blocului.

Cehia. Cine zice că animalele de la circ sunt exploatate? Tigroaica Taija din oraşul ceh Olomouc e cea mai răsfăţată din oraş. Şi asta pentru că dresorul profesionist Jaromir Joo o scoate la plimbare, o duce la el acasă şi mai ales vorbeşte ore în şir cu ea. La finele anului trecut, Taija a învăţat că „zebra” nu e doar o pradă pentru felinele din savană, ci şi un loc special prevăzut pentru pietonii care vor să traverseze strada. 

SUA. Or avea reptilele sângele rece, totuşi au un suflet mare! Cel puţin aşa susţine americanul Chris Gillette, de 30 de ani, din Florida. Chris a adoptat un pui de aligator şi l-a botezat Casper. Cât e ziua de lungă cei doi se bălăcesc în piscina casei, se pupă de mama focului şi se giugiulesc. Şi pentru că americanul are grijă ca întotdeauna Casper să fie cu burta plină când intră în piscină, aligatorul nu a încercat niciodată să-l composteze pe prietenul său. Şi vorba aia, se joacă de aproape doi ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net