Ce să aleg, soțul sau amantul?
Mihaela este căsătorită de patru ani. De curând, a cunoscut alt bărbat, de care s-a îndrăgostit.
mă numesc Mihaela şi sunt căsătorită de patru ani. De ceva vreme simt că relaţia cu soţul meu nu mai funcţionează. De multe ori lasă să se înţeleagă că sunt lucruri mult mai importante în viaţa lui decât sunt eu şi cei doi copii. Problema mea abia acum începe. De curând, am cunoscut un bărbat pe o reţea de socializare. La început vorbeam de plictiseală, iar după o vreme ne doream să ne întâlnim. După ce ne-am văzut, pot să spun că m-a atras ceva la el, am făcut dragoste, iar viaţa mea a luat-o razna. Îmi cere să renunţ la soţul meu. Pe cine să aleg?”
Dragă Mihaela, într-adevăr, eşti într-o postură cât se poate de delicată.
De multe ori, suntem puşi în tot felul de situaţii, iar lucrurile pot lua cele mai ciudate întorsături. Şi ajungem la un moment dat să ne întrebăm de ce suntem puşi în ipostaze de acest gen şi după ce ar trebui să ne orientăm ca să facem cea mai bună alegere? Din punctul meu de vedere, e destul de frustrant să fii cu doi bărbaţi în acelaşi timp şi să nu ştii pe care să-l alegi sau să nu poţi să iei o decizie, pentru că îl vei răni pe unul dintre ei. Primul lucru pe care trebuie să-l faci într-o asemenea situaţie e să te gândeşti la calităţile celor doi bărbaţi din viaţa ta. Ce-ţi doreşti de la fiecare şi care dintre ei se apropie cel mai mult de aşteptările tale? Dar nu uita că trebuie să mai ţii cont de un aspect foarte important: copiii pe care îi ai cu soţul tău. De asemenea, gândeşte-te cât de bine îl cunoşti pe tipul pe care l-ai întâlnit, recent, pe Internet. Nu cumva e doar o dragoste trecătoare? Şi, nu în ultimul rând, merită să renunţi la soţul tău, după patru ani de căsnicie, pentru a începe o nouă relaţie, despre care nu ştii cum va evolua? Sfatul meu este să cântăreşti bine lucrurile şi să iei decizia cea mai înţeleaptă. În această situaţie, ai două variante: ori îţi salvezi relaţia cu soţul tău, asta însemnând să renunţi la celălalt bărbat, ori divorţezi şi rămâi cu bărbatul de care te-ai îndrăgostit şi la care ai găsit tot ceea ce ai tu nevoie. Important e să faci alegerea cea mai bună: pentru tine.