Cea mai dureroasă afecţiune sexuală feminină: vaginismul

Cea mai dureroasă afecţiune sexuală feminină: vaginismul

Ultima actualizare:

    Vaginismul este cea mai dureroasă şi implicit cea mai invalidantă afecţiune intimă femininăfoto: 123RF
Vaginismul este cea mai dureroasă şi implicit cea mai invalidantă afecţiune intimă femininăfoto: 123RF

Specialiştii în probleme sexuale cred că vaginismul este cea mai dureroasă şi implicit cea mai invalidantă afecţiune intimă feminină.

Vaginismul este o disfuncţie sexuală care se manifestă prin contracţia spasmică a musculaturii perineului, în principal a celei care înconjoară intrarea în vagin şi a părţii interioare a vaginului. Din cauza acestei contracturi, vaginul devine dificil şi uneori chiar imposibil de penetrat. Cauzele cel mai des întâlnite ale vaginismului sunt actul sexual dureros (dispareunia), infecţiile vaginale, traumatismele sexuale cum sunt violul şi agresiunea sexuală, travaliile de lungă durată şi cu complicaţii, dar şi atitudinea negativă faţă de sex din motive de natură religioasă sau morală.

Tratamentul presupune obligatoriu intervenţia medicului, dar în egală măsură şi o bună comunicare între parteneri şi încredere în cuplu. În astfel de cazuri, cooperarea partenerului de viaţă şi înţelegerea de care acesta trebuie să dea dovadă sunt absolut necesare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
imprimanta 3d pexels jpeg
image png
daaaf418 618a 4676 8539 4c98f699a576 jpg
concedieri, foto shutterstock jpg
image png
Călin Georgescu este însoțit de ofițeri de poliție la sediul DIICOT pentru audiere, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
protest franta jpg
image png
image
image