Cele mai scandaloase casete porno cu celebrităţi
Cele mai controversate şi compromiţătoare apariţii ale celebrităţilor au fost fără nici un fel de discuţie înregistrările porno care au apărut de-a lungul timpului pe internet. Vedetele au ţinut cu tot dinadinsul să se filmeze in timpul partidelor de sex cu partenerul sau partenera, iar imaginile au ajuns în mâinile altor persoane, care au decis să le împărtăşească cu restul lumii.
Nu este nici un secret că vedetele adoră să facă sex, însă unele dintre ele au vrut să rămână cu amintiri şi s-au filmat în timpul partidelor de amor. Clipurile au ajuns, spre disperarea unora, pe Internet şi au făcut deliciul publicului. Iată care sunt cele mai scandaloase casete porno cu celebrităţi.
Paris Hilton şi Rick Salomon
Paris Hilton este fără îndoială una dintre vedetele cu cele mai multe înregistrări porno. Prima casetă cu vedeta americană a apărut în 2004 şi se numeşte „One night in Paris“. În filmuleţ apare alături de Rick Salomon, iubitul ei de atunci. Până în acest moment, Paris Hilton, moştenitoare a imperiului financiar constituit din hotelurile Hilton, a făcut mai multe casete porno, ceea ce scoate în evidenţă faptul că adoră să se filmeze în timp ce face sex.
Kim Kardashian şi Ray J
Cunoscuta vedetă a devenit mai faimoasă ca niciodată după ce, în anul 2007, în presă a apărut un film cu ea şi Ray J, iubitul ei de atunci, în timp ce făceau sex. De asemenea, caseta i-a adus în conturi aproximativ trei milioane de euro după ce a ajuns la o înțelegere cu titularii de drepturi. Datorită acelui filmuleţ, fundul lui Kim a ajuns să fie cel mai mediatizat fund din lume. În prezent Kim Kardashian este căsătorită cu rapperul Kanye West şi au împreună doi copii, dar nu dă semne că s-ar fi cuminţit.
Pamela Anderson şi Tommy Lee
Pamela Anderson, considerată de cei mai mulţi bărbaţi cea mai frumoasă femeie din lume, este protagonista unui filmuleţ porno realizat pe un yacht şi în maşină în timp ce face sex cu Tommy Lee, în luna de miere din 1995. Caseta a fost furată din casa lor şi pusă pe internet. Pamela a dat în judecată compania de distribuție video și în cele din urmă au ajuns la o înţelegere. Filmuleţul este disponibil acum doar pe bază de abonament şi la anumite site-uri.
Katie Price şi Dane Bowers
Katie Price s-a născut în 22 mai 1978 în Brighton, Anglia, iar în urma succesului în modeling a reuşit să strângă nu mai puţin de şase pictoriale în ediţiile speciale ale revistei Playboy, între 1997 şi 1999. Bărbatul alături de care Katie Price apare într-un filmuleţ porno este Dane Bowers, un interpret, compozitor şi producător britanic.
Colin Farrel şi Nicole Narain
Şarmantul actor irlandez a apărut în urmă cu câţiva ani în presa de scandal din cauza unui filmuleţ porno, al cărui protagonist era. El s-a filmat în timp ce făcea sex cu vedeta Playboy Nicole Narain, care îi era iubită la acea vreme. Din fericire, Colin Farrel a reuşit să oprească distribuirea sau comercializarea înregistrării.