Copiii, cei mai afectaţi de divorţul părinţilor. Nu îi folosiţi ca monedă de schimb
Copiii sunt, adesea, cei care suferă cel mai mult atunci când părinţii lor iau decizia de a se despărţi. Daniela Dumitrescu, psiholog şi psihoterapeut, ne spune că oricare ar fi decizia părinţilor, copilul nu trebuie folosit ca monedă de schimb. Un părinte nu are voie să-l împiedice pe celălalt părinte să-și vadă copilul sau să petreacă timp cu el.
"O relație de cuplu este o relație de sine stătătoare, cu dificultățile și bucuriile ei. Apoi, atunci când apare un copil, ea este dublată de o relație parentală, care la rândul ei are propriile provocări, dar și momente minunate. Prin urmare, din momentul apariției copilului cuplu trebuie să gestioneze 2 relații (cea de parteneri amoroși și cea de părinți), iar de aici apar o mulțime de dificultăți, cel mai adesea pentru că relația parentală reușește să absoarbă relația de cuplu și poate chiar să o devoreze în totalitate. Procesul este relativ lent și partenerii de cuplu, entuziasmați de apariția copilului (mai ales atunci când este un copil dorit, aștept, visat) se focusează atât de mult pe îngrijirea lui încât uită de îngrijirea personală și a relației dintre ei. Așa că relația de cuplu devine aproape inexistentă, partenerii devenind doar furnizori de educația și iubire pentru copiii lor, îndepărtându-se teribil unul față de celălalt. Este terenul propice pentru conflicte (datorită frustrărilor acumulate), pentru înșelat (în încercarea de a căuta satisfacerea nevoilor emoționale prin alte brațe mai primitoare) și pentru viitoarea separare.
Copiii, cei mai afectaţi în urma unui divorţ
Una dintre marile provocări ale separării este faptul că partenerii de cuplu, prinși în capcana propriei suferințe, vor încerca să-și plătească polițele personale prin copii. Așa se ajunge la situații nu doar extrem de triste, dar absolut toxice pentru copilul lor. Copiii vor începe să manifeste comportamente dificile și poate chiar vor somatiza, încercând în felul acesta să atragă atenția asupra faptului că nu îi este bine. Copiii devin în felul acesta victimele colaterale ale unui război pe care nu ei l-au creat și pe care nu și-l doresc.
Prin urmare, ceea ce toți părinții ar trebui să înțeleagă este faptul că divorțul nu este la nivelul relației parentale, ci doar la nivelul relației de cuplu. Nu de tatăl copilului divorțez, ci de soțul meu. Relația parentală va fi activă atâta timp cât oricare dintre protagoniști ei (respectiv mama, tata și copilul) sunt în viață. Deja este considerat abuz faptul că un părinte îl împiedică pe celălalt părinte să-și vadă copilul sau să petreacă timp cu el. Din păcate, multe dintre resentimentele relației de cuplu se răsfrâng asupra copilului, pentru că partenerii de cuplu (sau mai bine spus „foștii parteneri”) nu fac distincția clară între cele două relații. Dacă scopul primei relații este binele fiecărui partener în parte, scopul relației parentale este binele copilului. Însă, de cele mai multe ori, conștient sau nu, punem binele nostru deasupra binelui copilului, prin urmare împiedicăm șansele copilului de a-i fi bine din orgoliu, frustrare, resentimente, furie, răzbunare etc. O astfel de abordare, dincolo de imaturitatea emoțională, vorbește, la momentul actual, și despre încălcarea unor dispoziții legale.
Un divorţ, e clar, separă soţii, nu şi părinţii. În teorie cel puţin
Părinții nu divorțează niciodată. Sunt părinți toată viața. Partenerii de cuplu pot însă să o facă, dar asta nu înseamnă că-și vor abandona copilul doar pentru că celălalt i-a făcut să sufere. Este ca și cum îmi pun propriul copil să plătească pentru suferința produsă de altcineva. Suferința produsă de un partener este responsabilitatea fiecăruia, nu a copilului, prin urmare copilul are dreptul să-și poată cunoască, să-și vadă ambii părinți dincolo de problemele lor de cuplu", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.
