Cum alegi şi cum aplici parfumul

Ultima actualizare:

Te plictiseşti uşor de un parfum şi îţi place să le mai schimbi, de la o zi la alta? Variază-le şi în funcţie de anotimp şi de momentul zilei! Specialiştii spun că trebuie să fie diferenţe de arome între iarnă şi vară, între toamnă şi primăvară, între dimineaţă şi seară. Astfel, acum este un bun moment să faci o nouă achiziţie.

Parfumul e bine să fie diferit de la un sezon la altul. Primăvara şi vara se poartă notele mai fresh, toamna şi iarna cele mai lemnoase, mai tari. Astfel, acum, primăvara, sunt indicate notele florale de citrice, aromele proaspete, uşor condimentate. La fel şi vara, când aceste arome fresh pot avea note uşor marine. Toamna sunt indicate notele „gurmande” de vanilie, caramel, piper, prună etc., iar iarna simţim nevoia de parfumuri mai calde, mai tari, opulente, orientale, cu răşini. 

Sunt diferenţe şi de la zi la noapte, spun specialiştii. Ziua se poartă parfumuri mai fresh şi mai subtile decât seara, pentru a nu-i agresa pe cei din jur. Seara în schimb, la o terasă, în spaţiu deschis, îţi poţi permite să foloseşti un parfum mai tare, opulent.

Aşa îl găseşti pe cel care ţi se potriveşte

De cele mai multe ori, atunci când vrei să-ţi iei parfum, te simţi pierdută şi, în acelaşi timp, descurajată în faţa raftului cu zeci de sticluţe. E greu să le testezi pe fiecare ca să alegi cel mai frumos parfum. Mai ales că, după ce miroşi două-trei, nu mai poţi face diferenţa. Ce e de făcut? În primul rând ai nevoie de timp. Nu te grăbi, nu poţi să-ţi iei un parfum nou în 10 minute de colindat prin magazine. În faţa standului cu sticluţe, poţi mirosi maximum trei variante o dată, apoi fă o pauză, miroase câteva boabe de cafea, ca să-ţi revină simţurile. Pulverizează pe cartonaş doar ca să-ţi faci o idee despre aromă. După această primă selecţie, cu cartonaşele, pulverizează pe piele ce ţi-a plăcut cel mai mult.

E absolut necesar să testezi pe încheietura mâinii un parfum, înainte de a-l cumpăra. El dezvoltă note de la minut la minut, de la oră la oră. Lasă-i timp, în ziua respectivă, să vezi cum se modifică în contact cu Ph-ul pielii tale. Pentru că, da, miroase diferit de la persoană la persoană, motiv pentru care nu e recomandată să-ţi comanzi online un produs care te-a impresionat, să zicem, la colega de birou. În magazin poţi testa pe piele maximum 4 parfumuri – două pe o mână şi două pe alta (la încheietură şi mai sus, în dreptul cotului, să poţi mirosi uşor când îndoi mâna). 

  • Cum îl aplici ca să-i reziste mirosul
  • Este o tehnică şi în aplicarea parfumului, dacă vrei să persiste pe durata întregii zile şi să rămână la fel de intens. Poate nu te-ai gândit la asta, însă cel mai bun moment de a aplica parfumul este imediat după ce ai ieşit de la baie şi te-ai dat cu cremă, când porii sunt deschişi şi pielea hidratată. Parfumul se pulverizează în zonele în care se simte pulsul şi care emană cea mai multă căldură: după ureche, între sâni şi la încheietura mâinii. E indicat să aplici 4 fâs-uri: câte unul după ureche, unul pe piept, între sâni, şi unul în aer, apoi treci prin vaporii creaţi. Dacă parfumul este mai slab sau fresh, poţi pulveriza până la 6 fâs-uri.
  • Nu e bine să omogenizezi cu mâna lichidul, după pulverizare, să-l întinzi, deoarece îi diluezi notele de vârf şi-i strici molecula. Pulverizează parfumul discret şi aşteaptă să intre în piele pentru a-i păstra intensitatea. Parfumul se mai poate pulveriza pe gât, la interiorul coatelor şi pe porţiunea sensibilă din spatele genunchiului. Toate sunt puncte cheie care vor ajuta aroma să persiste. De asemenea, ţine cont că parfumul se aplică înainte de a te îmbrăca şi a-ţi pune bijuteriile, pentru a evita pătarea acestora. 

Click! spune

Un parfum poate fi folosit circa 3 ani de la deschidere. După această dată, calitatea ingredientelor scade şi se pierde din intensitatea notelor. E bine să-l ţii în loc întunecat şi răcoros. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net