Cum arată bătrâneţea la căţei

Cu mustăţile albe, pleoapele căzute, picioarele mai nesigure şi cu mult mai puţin chef de joacă. Aşa arată căţeii la bătrâneţe. Nu le vedem ridurile, aşa cum se întâmplă la oameni, însă şi imaginea lor se schimbă, odată cu vârsta.

Fotograful Amanda Jones a realizat niste fotografii emoţionante cu diferiţi căţei, la tinereţe şi la bătrâneţe, iar medicul veterinar Daniel Lescai ne spune care este speranţa de viaţă a prietenilor noştri patrupezi.

Dr. Daniel Lescai

Cât trăieşte un câine? Subiectul este unul sensibil, dar util pentru mulţi iubitori de animale. Ştii, probabil, că un an de viaţă canină echivalează cu 7 ani din viaţa noastră, a oamenilor. În aceste condiţii, să nu te mire că prietenului tău patruped i-au cam albit mustăţile la doar 10 ani. Speranţa de viaţă variază în primul rând în funcţie de rasă. Potrivit medicului Daniel Lescai, în general, la toate rasele, durata medie de viaţă a unui câine este de 10-13 ani. Mai departe, cu cât sunt de rase mai mici, cu atât trăiesc mai mult. Cele mai longevive rase, cu durată de viaţă de peste 14-15 ani, sunt Canişul pitic, Teckelul, Chihuahua, Terrierii de mici dimensiuni sau Shnauzerul pitic. Câinii aparţinând raselor Bull Terrier, Bulldog, Terranova, Dogul german, Dogul de Bordeaux etc. trăiesc în medie 8-9 ani. 

Poppy, la 1 şi 7 ani

Fred, la 2 şi 10 ani

„Mai sunt şi alte aspecte de luat în calcul. Contează alimentaţia, îngrijirea acordată zilnic, condiţiile de viaţă... Animalele obeze trăiesc mai puţin, iar cele sterilizate mai mult, datorită scăderii riscului de tumori din sfera genitală. De asemenea, câinii proveniţi din mixarea raselor trăiesc cu un an sau doi mai mult decât rasele pure din care provin”, explică medicul.  

Briscoe, la 1 şi 10 ani

Briscoe, la 1 şi 10 ani

Ce probleme de sănătate pot apărea

Din punctul de vedere al problemelor de sănătate care apar la bătrâneţe, câinii seamănă perfect cu noi, oamenii. Suferă de afecţiuni cardiace, articulare, îşi pierd masa musculară, însă nu şi grăsimea, le cad dinţii, le miroase gura şi preferă alimentele mai moi. În acelaşi timp, se produce şi un deficit cognitiv care seamănă puţin cu demenţa la om. „Este mai puţin activ, uită locurile în care îşi făcea nevoile, merge fără scop şi, aparent, fără să obosească. Practic, scade capacitatea de procesare a informaţiei la nivelul creierului. Apare şi o uzură a simţurilor – nu mai văd bine, nu mai aud cum trebuie şi, la final, îşi pierd şi capacitatea de a interpreta mirosurile”, explică medicul veterinar Daniel Lescai.