Cum îmi aleg locul de muncă, chiar dacă nu știu nimic despre asta?
Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești pe buze cu o întrebare preluată de la mama sau de la tatăl tău? Ceva de genul: „Ce-o să se aleagă de tine, băiete sau fată dragă?”. Iată, toți foștii tăi colegi lucrează și doar tu tai frunză la câini… Sau alte variațiuni pe aceeași temă cu care poate unii dintre voi sunteti déjà obișnuiți.
Dar, mai ales, ți s-a întâmplat vreodată să ajungi să trăiești ziua în care să le dai dreptate alor tăi? Să-ți spui, doar pentru tine: „Așa nu se mai poate!”. Dacă ți s-a întâmplat asta e semn că te-ai maturizat și că viața ta de om responsabil stă să înceapă. Că regreți sau nu, asta nu mai contează. Tot ce contează de acum înainte e cum vei răspunde provocărilor vieții.
Primul pas pe care e musai să-l faci, să ți-l asumi e alegerea unui loc de muncă. Nimic mai simplu, vor spune în sinea lor unii dintre voi. Prietenul meu cel mai bun lucrează ca mecanic în atelierul auto din colțul străzii. Mă voi duce chiar mâine la el și-l voi ruga să-mi pună o vorbă bună pe lângă patron. Cu puțin noroc, voi învăța meserie la fel de repede și de bine ca și el, sunt sigur. Sau, scenariul poate fi ușor diferit pentru o fată. Ceva de genul: mătușa mea e cea mai cunoscută croitoreasă din cartier. Nu știu încă ce înseamnă să stai ore întregi la mașina de cusut și să răsucesc de sute de ori materialul pentru rochia clientului, dar sunt sigură că pot învăța. Da, e drept că presupune ceva efort croitoreala asta, dar pentru început cel puțin, asta e, voi accepta!
Dimpotrivă, vor sări ca arși alții, nimic mai dificil să-ți alegi jobul potrivit. Aia nu-mi place, aia nu știu să fac, poate ar fi trebuit să fiu mai atentă vara trecută când maică-mea încerca să mă învețe să cos…sau, după caz, taica-meu încerca să-mi arate cum se zugrăvește o cameră „de la a la z”. Și totuși, ce poate fi atât de greu?! Primul pas? Îmi voi cumpăra un ziar pentru a-mi face o idée despre ce se caute azi în câmpul muncii. Unchiul meu așa a dat lovitura și lucrează până azi ca motostivuitorist la depozitul acela de alimente de lângă București? Ce, nici nu avea autorizație când a început. S-a dus cu curaj, s-a înscris la cursurile specializate propuse de cei care urmau să-l angajeze și și-a văzut de treabă. Sau Adi, fostul meu coleg de bancă din liceu? Nu l-a ajutat nimeni dintre ai lui, pur și simplu a citi anunțul ăla din ziar și i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Când l-am revăzut anul trecut nci nu l-am recunoscut. L-am întrebat simplu, asta e ce ți-ai dorit și m-am trezit că-mi răspunde afirmativ fără să clipească.
În fond, nu am întâlnit pe nimeni care să-ți fi făcut o listă cu jobul ideal pe care-l visează. Nici măcar surorile gemene de la „3”, cele mai realiste persoane pe care le-am întâlnit vreodată și care ne spuneau tuturor că ele se vor face asistente când vor deveni mari nu au mers până la capăt. E drept, una dintre ele e farmacistă azi, cu serviciul foarte aproape de casă, dar cealaltă a preferat să facă o școală de contabilitate și am auzit că o duce și ea foarte bine. O caută toată lumea, că nu toți suntem prieteni cu cifrele.
Așadar, azi încep cu prima mea întrebare: cum arată jobul meu? Dar viitorul meu loc de muncă, acolo de unde voi aduce acasă primii mei bani câștigați cinstit, din sudoarea frunții? Poate că nu știu să răspund încă, dar știu totuși că nimeni nu va putea răspunde în locul meu. Așa că, îmi caut de muncă chiar de azi. Și chestia asta îmi dă déjà o stare de bine, cum nu credeam că mi se poate întâmpla…
