Cum l-a descris Gigi Becali pe Nicușor Dan, după ultima întâlnire. Patronul FCSB i-a cerut scuze personal președintelui României: „Iartă-mă pentru ce am făcut”
În prag de sărbători, Gigi Becali a făcut mai multe declarații publice în care și-a exprimat poziția față de președintele României, Nicușor Dan, punând accent nu pe activitatea acestuia în funcția de stat, ci pe trăsăturile sale morale și pe felul în care se raportează la oameni.

Patronul FCSB a transmis că, din punctul său de vedere, caracterul și smerenia unui lider sunt mai importante decât imaginea publică sau poziția pe care o ocupă.
Cunoscut pentru opiniile sale directe și adesea controversate, Becali a explicat că apreciază liderii discreți, care nu caută atenția publică și nu își construiesc notorietatea prin apariții constante sau gesturi de superioritate. În acest context, omul de afaceri a subliniat că îl respectă pe Nicușor Dan tocmai pentru modestia și atitudinea sa rezervată, chiar dacă, în trecut, nu a fost ferit de critici la adresa acestuia.
Cum l-a descris Gigi Becali pe Nicușor Dan
Gigi Becali a afirmat că ar prefera un președinte apropiat de realitatea oamenilor și lipsit de aroganță, în locul unuia perceput ca distant sau preocupat exclusiv de statut și imagine. În acest sens, el a făcut o comparație între diferite tipuri de lideri, explicând de ce îl apreciază pe actualul șef al statului.
„Hai să îți spun de ce îmi place de el. O să vedeți… decât unul care nu îl interesează decât să se plimbe și care este străin, mai bine unul ca Nicușor Dan. Nici pe coaptea, nici pe friptea, el e smerit, e pe treaba lui, nu face rău la lume. Are smerenia!
Habar n-are, nimic nu știe (n.r. – în legătură cu funcția pe care o deține), dar decât unul care nici nu știe și nu are smerenie… Pe el îl aplaudă lumea, poze cu el. De ce? Smerenia, e smerit!”, a declarat Gigi Becali, conform România TV.
Afirmațiile vin în contrast cu pozițiile mai dure pe care patronul FCSB le-a avut în trecut la adresa lui Nicușor Dan. Totuși, Becali a recunoscut că percepția sa s-a schimbat în urma unui episod petrecut în timpul ceremoniei de învestire a președintelui, moment care l-a impresionat prin simplitatea și deschiderea șefului statului.
Gigi Becali a povestit că a fost surprins de gestul lui Nicușor Dan, care, deși ocupa cea mai înaltă funcție în stat, s-a oprit să îl salute personal, în ciuda criticilor publice formulate anterior de omul de afaceri.
„Dacă omul ăsta mă vede că vorbesc la telefon și trece. E președintele României, l-am mai criticat, nu? Și trece omul, mă vede și se întoarce să dea mâna cu mine! Stăteam pe scaun, m-am ridicat și am dat mâna cu el. El a zis «Vă salut» și eu am zis «Domnule, iartă-mă pentru ce am făcut!»”, a povestit Becali, conform B1 TV.



































