Cum să faci un decor înfiorător
Ultima actualizare:

Fotografii: marthastewart.com, tescoliving.com, homebnc.com
A venit acea perioadă a anului în care, pentru simpla distracţie, ne umplem casa cu cele mai urâte decoraţiuni.

Poţi face o ghirlandă de stafii din acadele, peste care pui câte un şerveţel alb, legi cu un şnur, apoi le desenezi ochi şi gură, cu o cariocă neagră.
Marţea viitoare, la 31 octombrie, se sărbătoreşte Halloweenul, iar ca să intri cât mai bine în spiritul sărbătorii, îţi propunem câteva idei ingenioase.

Cumpără câteva baloane portocalii, umflă-le şi desenează pe el cu un marker feţe de stafii. Sau poţi arunca în interior nişte mini lanterne cu lumină verde
Nu ai nevoie de un buget prea consistent.

Înveleşte borcanele cu hârtie portocalie, desenează pe ele feţe haioase şi pune în interior nişte lumânărele
Trebuie doar să-ţi cumperi din piaţă câţiva dovleci de toate formele şi mărimile, să-ţi mai achiziţionezi nişte baloane, lumânări, hârtie neagră, iar în rest, lasă-ţi imaginaţia să zboare.

Dovlecii sunt personajele nelipsite din decorul de Halloween. Pot fi sculptaţi, pictaţi, desenaţi şi, astfel, „prind viaţă”
Este distractiv, în special pentru copii.

Decupează dintr-o hârtie sau o folie neagră siluete sub formă de lilieci şi lipeşte-le de abajurul veiozei

Inclusiv pe dulapul de la bucătărie poţi lipi bucăţi de hârtie neagră care să reprezinte ochi şi gură de stafie