De ce bărbaţii aleg să rămână într-o căsnicie, chiar dacă sunt nefericiţi. Iată ce spun psihologii

Ultima actualizare:

    Chiar dacă sunt nefericiţi, bărbații vor rămâne alături de femeile cărora le sunt loiali sau față de care se simt responsabilifoto: shutterstock
Chiar dacă sunt nefericiţi, bărbații vor rămâne alături de femeile cărora le sunt loiali sau față de care se simt responsabilifoto: shutterstock

Pentru cei mai mulţi oameni, căsnicia este o experiență care aduce împlinire. Cu toate acestea, vedem foarte mulţi bărbaţi care sunt profund nemulţimiţi şi nefericiţi, dar care rămân în relaţie. În articolul de mai jos, Daniela Dumitrescu, psiholog clinician şi psihoterapeut, ne spune de ce bărbaţii aleg să rămână într-un mariaj, chiar dacă sunt nefericiţi.

"Am remarcat în practica de cabinet că atunci când bărbații sunt puși să aleagă între iubire și datorie, adesea vor alege datoria. Am în minte în special cazurile de amantlâc, unde datoria este soția (cu rata la bancă și copiii atârnați de gât) și iubirea este amanta (femeia pasională, caldă, iubitoare). Femeile aflate în postura relației secundare trăiesc cu speranța că el va lupta pentru iubirea lor nebună, că va fi acest erou al poveștilor romanțate și o va alege pe ea, adevărata lui iubire, mai ales că el îi spune cât de nefericit este alături de soția cicălitoare de acasă. Și atunci femeia care este marea lui iubire nu înțelege de ce nu închide relația cu soția, de ce nu divorțează, din moment ce acolo e rău, iar aici e bine –  unde e problema? Alegerea pare evidentă, doar că nu e!

Bărbații vor rămâne alături de femeile cărora le sunt loiali

Problema este la... loialitate! Bărbații vor rămâne alături de femeile cărora le sunt loiali sau față de care se simt responsabili, sacrificând adesea iubirea pentru responsabilitate, asemeni marilor drame din literatura clasică. Având în ei simțul datoriei, al responsabilității, al lucrului care trebuie făcut, bărbații vor alege ce trebuie – nu ce simt. Simțirea este o chestie moale și este pentru femei! În viziunea lor.

Interesant este că femeia care-l iubește, îl iubește tocmai pentru că este un tip responsabil, matur, asumat, dar fix această calitate este cea care-l îndepărtează de iubire.

Femeile sunt capabile pentru iubire să renunțe la tot

Femeile vor alege mai degrabă iubirea, aruncându-se aproape disperant în brațele celui iubit. Femeile sunt capabile ca pentru iubire să renunțe la tot, inclusiv la chestiuni responsabile, pentru că ele aleg mai instinctual iubirea.

Deja probabil că sesizați că se conturează un conflict – ea cere dovezi de iubire și comportamente care să-i certifice ei iubirea lui, pe când el se va eschiva pentru că datoria față de cealaltă femeie sau față de mamă, de job, de patrie și neam va prima.

Bărbații care aleg iubirea (pentru că sigur că există și varianta aceasta, dar mai puțin frecventă față de celaltă situație) sunt de obicei cei romantici, poeții, boemii, cei ușor efeminați sau să zicem cu o anima mai prezentă. Însă ei nu vor fi neapărat apreciați de femei, pentru că par bărbați slabi, imaturi, neasumați. Prin urmare, ne vom îndrăgosti de bărbații maturi și responsabili, doar că ei sunt fix cei care sunt ancorați în non alegerea iubirii. Cerem de la ei să aleagă iubirea, iar ei nu vor putea face asta, sacrificându-se pentru o idee, un principiu, o responsabilitate pe care și-o iau. Prin urmare, ori de câte ori se vor simți constrânși – vor pleca, vor fugi, vor evada! Iar femeile vor suferi cumplit pentru că evadarea lui este percepută ca un abandon, ca o trădare, ca o cumplită suferință. Nu este ceea ce ele așteptau de la el, ci lupta, alegerea ei definitivă, abandonul întru iubire!

Dacă el fuge – nu înseamnă că nu o iubește, ci înseamnă că nu o poate alege, pentru că datoria este mai presus de iubire! (pentru genul acesta de bărbați). Iar pentru el, faptul că face acest sacrificiu suprem îl face să creadă că este mai bărbat.

Toate bune și frumoase doar că am remarcat (și am aici în minte și experiența căminului de bătrâni, unde am putut să văd destine până la capăt) că cei care aleg datoria sfârșesc prin a fi singuri și nefericiți. Datoria nu te împlinește, nu te face să strălucești cu lumina iubirii. Datoria este liniștită, onorabilă, dar palidă.

Cred că nu ne întâlnim prea des cu iubirea în viața noastră și că este realmente o șansă care ni se dă, iar cei care nu o prețuiesc, într-un fel sau altul, vor regreta la final. Am văzut-o atât de des la bătrânii mei. Prin urmare, pledez pentru iubire. Dar poate că aleg iubirea... doar pentru că sunt și eu, la rândul meu, femeie", a spus Daniela Dumitrescu, psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy, specialist comunicare relațională și președinte-fondator al Institutului de Formare și Educare Relațională, precum și autoarea blogului Fericiți cei ce comunică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net