De ce rușii au rezistat în iarna cruntă din Al Doilea Război Mondial!

De ce rușii au rezistat în iarna cruntă din Al Doilea Război Mondial!

Ultima actualizare:

    Uniunea Sovietica
Uniunea Sovietica

Un studiu indică faptul că un set de gene speciale i-au ajutat pe ruși să supraviețuiască în cele mai grele condiții din Al Doilea Război Mondial.

Odată cu invazia Uniunii Sovietice, principalul plan al Grupului de Armate Nord era avansarea către Leningrad și capturarea orașului care purta numele ”părintelui” revoluției. Ajutați de către aliații lor finlandezi din nord, germanii au reușit să pună încercuiască unul dintre cele mai mari și mai populate orașe ale Uniunii Sovietice. Conform anumitor zvonuri, cruzimea lui Stalin a ieșit aici încă o dată la suprafață. Dorind cu orice preț să oprească invadatorul, acesta a interzis evacuarea persoanelor din oraș sub pretextul că, astfel, soldații vor lupta mai bine.

Inițial, nemții voiau să cucerească orașul cu forța armelor, însă numărul imens de soldați sovietici aflați înăuntru și infrastructura de apărare l-au convins până și pe Hitler că o așa operațiune va duce la pierderea a zeci de mii, poate chiar sute de mii de soldați germani. În acest context a început cel mai oribil asediu al războiului. Pe parcursul celor 872 de zile, aproximativ un milion de oameni au murit în oraș. În lunile ianuarie și februarie ale anului 1942, de exemplu, mureau zilnic între 700 și 1.000 de civili.

Vezi cum au ajuns rușii să câștige într-o iarnă cruntă!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
drona jpg
image
image