De Halloween, foodpanda prezintă: Top mâncăruri ”înfricoșătoare” și anatomia fricii

Ultima actualizare:

    Fiecare persoană are un fel de mâncare ce îi întoarce stomacul pe dos
Fiecare persoană are un fel de mâncare ce îi întoarce stomacul pe dos

Halloween, o prescurtare a denumirii „All Hallows’ Evening”, este o sărbătoare anuală celebrată pe 31 octombrie și este cu siguranță cea mai înfricoșătoare noapte a anului. Cu ocazia acestei sărbători, foodpanda, cea mai mare platformă de comenzi de mâncare din România, prezintă câteva informații despre felurile de mâncare ce pot fi considerate neobișnuite și chiar înfricoșătoare.

Fiecare persoană are un fel de mâncare ce îi întoarce stomacul pe dos. Cu toate acestea, mulți oameni sunt dispuși să încerce preparate exotice și ciudate atunci când călătoresc, ca parte din aventură. Însă doar puțini ar încerca să mănânce ce mănâncă Bear Grylls. Celor care au un stomac puternic și sunt suficient de curajoși, foodpanda le prezintă câteva dintre delicatesele înfricoșătoare ce pot fi găsite în diferite colțuri ale lumii: larve de furnici, tarantule, lilieci la grătar, șarpe cu clopoței sau „ouă vechi de 1.000 de ani”.

Larvele de furnici sunt foarte răspândite în Mexic și în țările din Asia de Sud-Est. Deseori numite „caviarul mexican”, acestea au o textură asemănătoare cu risotto, iar gustul depinde de celelate ingrediente alese de bucătar pentru prepararea lor.

Dacă vă aflați în Cambodgia în căutarea unei provocări, căutați în orice restaurant tarantulele prăjite, numite „a-ping”. Se pare că arahnofobia nu este populară în Cambodgia.

Din Indonezia, foodpanda prezintă liliacul la grătar. În mod obișnuit, bucătarii îndepărtează blana animalului, apoi aripile și capul. În funcție de mărimea liliacului, corpul este tăiat mărunt pentru friptură sau este prăjit în întregime, cu tot cu oase. Cei care nu suportă mirosul cărnii de liliac, pot asezona mâncarea cu mai mult usturoi, piper sau chilli.

Majoritatea oamenilor, inclusiv Indiana Jones, se tem de șerpi. Însă oamenii din Texas nu se numără printre ei. De fapt, există șanse foarte mari ca șerpii cu clopoței să se afle în meniurile mai multor restaurante din această zonă. Rețeta ce datează din 1958 arată că șarpele trebuie decapitat, pentru a evita veninul, apoi marinat în lapte, dat prin mălai și prăjit în baie de ulei. Bineînțeles, oamenii spun că are gust de pui.

În China există o abordare interesantă în ceea ce privește ouăle: chinezii acoperă ouăle de găină, rață sau prepeliță într-un amestec de argilă, cenușă, var, sare și paie și le lasă la maturat timp de câteva luni. Gălbenușurile capătă culoarea verde-închis și se înmoaie, în timp ce albușurile se transformă într-o gelatină transparentă. Mirosind puternic a sulf, ouăle astfel preparate sunt combinate cu tofu sau carne de porc, ceapă verde și ghimbir, în felul denumit „congee” sau sunt servite ca atare, alături de alte aperitive.

În esență, atunci când cineva este speriat, corpul său intră imediat într-o stare de alertă maximă și se pregătește de luptă, prin inițierea celebrei reacții de „luptă/fugă/încremenire”. Cu toate acestea, iată un fapt interesant: la naștere, cu toții avem doar două frici - cea de cădere și cea de zgomote puternice. Acestea sunt încorporate în ADN-ul nostru și sunt moștenite de la o generație la alta ca mecanism de supraviețuire, singurul lor scop fiind acela de a ne menține în viață și a da naștere unor emoții care să ne determine să evităm pericolele. Toate celelalte frici pe care le avem sunt dobândite de-a lungul vieții.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net