Destinaţia zilei: Top 5 atracţii în Mykonos
Când te uiți pe hartă și vezi insula îndepărtată, ţi se pare inaccesibilă, dar cu o cursă charter, un sejur în Mykonos este un vis aflat la doar câteva ore distanţă. Odată ajuns aici, vei vedea că timpul pare prea puţin pentru tot ce ai vrea să faci.
Apa limpede, caldă, de culoarea smaraldului şi plajele aproape albe te atrag că un magnet, dar insula are atâtea locuri minunate că trebuie să le vizitezi. În oraşul Mykonos, lângă port, este Mica Veneție, o zona superbă, cu case construite chiar pe ţărm (care au aparţinut căpitanilor de nave şi negustorilor bogaţi), ale căror balcoane în stil veneţian parcă atârnă deasupra mării. Locul e plin de terase şi cafenele care-ţi oferă posibilitatea să admiri un apus de soare spectaculos. Străbătând oraşul la pas, vei putea admira clădirile vechi, străduţele înguste, Biserica Paraportiani şi minunatele muzee.
Ano Mera, satul în care se găseşte una dintre cele mai impresionante manăstiri din Ciclade - Panagia Tourliani, este un alt loc pe care trebuie să-l vezi. Se spune că iconostasul, amvonul şi icoanele au fost pictaate în Florența. În scuarul din centru sunt câteva restaurante şi cafenele unde poţi mânca preparate tradiţionale. Încearcă galaktompoureko, un fel de plăcintă cu lapte, delicioasă.
Insula Delos, unul dintre cele mai importante situri arheologice ale Greciei, este un loc care merită văzut. Aici poţi rătăci printre ruinele antice ale clădirilor din marmură altădată monumentale şi prin Sanctuarul lui Apollo. Urca pe Muntele Kythnos şi vei avea o excelentă panorama a insulelor din jur. Delos poate fi vizitat de marţi până duminică, orele diferă în funcţie de sezon. Feribotul pleacă din oraşul Mykonos la ore regulate începând cu 10 am.
Castelul Panigirakis este locul pe care trebuie să-l descoperi cu sufletul-pereche, pentru că e plin de romantism. Amplasat într-un peisaj idilic, în mijlocul unei grădini excelent întreţinute, este unul dintre locurile care te fac să-ţi doreşti să revii pe aceasta insulă minunată. Parfumul florilor, priveliştea de vis şi sunetul valurilor Mării Egee ţi se vor întipări în memorie pentru totdeauna.
Din listă nu puteau lipsi cluburile, pentru că Mykonos este oraşul în care lumea se distrează şi trăieşte viaţa la maximum. Cluburi cu muzică pentru toate gusturile, în care vin să mixeze DJ din toată lumea, petreceri pe plajă, focuri de artificii, distracție şi bună dispoziţie, asta este viaţa de noapte în Mykonos!
Oferta partenerului Click! pentru sejur MykonosHotel Psarou Beach 3* - de la 399 Euro/pers., transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu mic dejun, asistență turistică. Best Tourism Hypermarket, www.besttourism.ro tel. 031 226 33 25