Cel mai complicat Revelion din istoria României: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”
La sfârșitul anului 1917, România se afla într-o situație critică, confruntându-se cu urmările devastatoare ale Primului Război Mondial. După pierderile suferite pe câmpurile de luptă și ocupația Puterilor Centrale asupra Munteniei, Dobrogei și părții de sud a Moldovei, țara părea să fie într-un impas fără ieșire. Retragerea Rusiei din război, cauzată de Revoluția Bolșevică, a lăsat România izolată pe frontul de est și a forțat semnarea unui armistițiu la Focșani, pe 9 decembrie 1917.
Doar speranța nu murise
Singură și izolată pe Frontul de Est, România a semnat la Focșani, pe data de 9 decembrie 1917, un armistițiu cu Puterile Centrale prin care confruntările luau sfârșit, dar se deschidea o perioadă despre care nimeni nu știa ce va aduce. Așadar, cuvintele erau incertitudine și teamă.
Chiar și în aceste condiții grele, liderii români, inclusiv Familia Regală, au refuzat să își piardă speranța. În jurnalele sale, I.G. Duca descrie atmosfera acelui Revelion petrecut în cerc restrâns, alături de Regele Ferdinand și Regina Maria. În ciuda pericolului iminent și a incertitudinii politice, s-au găsit resurse pentru a celebra trecerea dintre ani.
Un moment remarcabil înainte de Revelion a fost aniversarea a 25 de ani de căsătorie a Regelui Ferdinand și Reginei Maria, pe 28 decembrie 1917. Evenimentul a fost sărbătorit cu o mică recepție organizată la Palatul Reginei, simbolizând nu doar o pauză din suferințele cotidiene, ci și un moment de solidaritate națională.
„Două serbări aproape vesele”
„Ca o ilustrare a moralului nostru ridicat, îmi aduc aminte două serbări aproape vesele în acele zile cumplit de triste. Prima a fost aniversarea la 28 decembrie a celor 25 de ani de căsătorie a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria și, a doua, Revelionul în seara de 31 decembrie-1 ianuarie 1918 cu Familia Regală, la Mișu Cantacuzino.
Cu prilejul a celor 25 de ani de căsătorie Regele și Regina au oferit miniștrilor, lui Prezan, Eremia Grigorescu și Vătoianu, la Palatul Reginei, o recepție.
Brătianu le-a remis câte un inel turnat din bronzul unui turn luat de la dușman și a ținut o inimoasă cuvântare, la care Regele, emoționat, a răspuns cu acele fericite cuvinte ce aveau întotdeauna darul să găsească în atari împrejurări.
Nu știan niciunul ce va fi mâine, care ne va fi soarta și ce ne mai așteptă, tot prânzul s-a desfășurat însă într-o atmosferă de euforie ce mi-a rămas azi întipărită în mine”, nota Ion G. Duca, potrivit Historia.
„Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”
Revelionul 1917-1918 s-a desfășurat la Mișu Cantacuzino, într-un cadru surprinzător de optimist. Deși mulți erau descurajați de perspectivele imediate, prezența Familiei Regale și muzica lui George Enescu au reușit să creeze o atmosferă încărcată de speranță.
I.G. Duca, cei prezenți au considerat acest Revelion mai mult decât o petrecere – un simbol al rezistenței morale și al credinței într-un viitor mai bun.
„Toate aceste greutăți cu bolșevicii. Cu nemții, cu aliații și cu miniștrii conservatori prefăcuseră viața noastră într-un adevărat și permanent chin și, încă o dată, totuși moralul nostru era ridicat.
În fiecare zi ne convingeam mai mult de temeinicia vechiului proverb: <<Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!>>. Într-adevăr, loviturile soartei veneau din toate părțile, unele după alteleși le răbdam, minunându-ne singuri cât era răbdarea noastră de mare”, mai scria I.G.Duca.
Această noapte de Revelion a fost ultima petrecută într-un context dezastruos pentru România.
Doar 11 luni mai târziu, țara avea să sărbătorească unirea Transilvaniei cu Regatul României la 1 decembrie 1918, desăvârșind astfel visul Marii Uniri.
