Ea e Gina, barza adoptată de Click!
Bucureşti, Pipera, 25 martie 2018. O barză rebegită „aterizează” dezorientată în parcarea ziarului Click!. Deşi termometrele arătau timid două grade Celsius, ne strângem cu toţii emoţionaţi să vedem păsăroiul de 1,20 metri şi nici 5-6 kilograme. Gina, cum am botezat-o ad-hoc, umblă tacticos şi înţeapă zadarnic cu ciocul bălţile strânse la baza munţilor de zăpadă murdară. Caută de mâncare...
„Vremea capricioasă le-a dat peste cap”, spune cineva pe un ton sfătos. Încercăm să ne apropiem de barză, să vedem dacă este rănită. Nu are nimic. Este doar obosită, înfometată şi... singură, în mijlocul unei parcări. Când depăşesc limita de confort a berzei (7 metri) pasărea decolează privindu-ne de sus, imperial. Toată lumea răsuflă uşurată: „Nu este rănită!”. După ce mulţimea de curioşi pleacă, pasărea revine ca prin farmec în bălţile din parcare.
Ca în fiercare an, berzele albe se întorc în luna martie, în ţara noastră, din „ţările calde”. Pleacă de la noi la începutul lui septembrie şi, datorită aripilor care au o anvergută de peste 2,1 metri, ajung la înălţimi de 600-800 de metri unde prind curenţii de aer cald cu ajutorul unor „hornuri ascendente”. Călătoria lor se poate întinde pe distanţe de până la 7.000 km şi se stabilesc de obicei de-a lungul Nilului. Când revin în România, berzele se stabilesc de obicei în aceleaşi locuri, unde ştiu că găsesc mâncare şi că pot cuibări.
Aşa că se ridică întrebarea: „Ce caută barza noastră în parcare?”. Foamea, frigul şi probabil oboseala au împins-o la lăzile de gunoi. Caută broaşte sau mici rozătoare, dar, nici ţipenie. Încercăm să îi aruncăm ceva de mâncare, dar asta o sperie. Îi strecurăm nişte peşti sub gheaţa unei bălţi şi fugim apoi să nu îi distragem atenţia. Prima tranşă ne-au mâncat-o ciorile. Să le fie de bine! Abia apoi am hrănit şi barza, care s-a întors flămândă, iar şi iar, duminică şi luni.
O barză poate trăi până la 35 de ani (cea mai bătrână a prins 39 de ani, în Elveţia). Berzele sunt protejate prin Convenţia de la Berna, privind păsările migratoare. Însă nici o convenţie din lume nu o poate proteja împotriva vremii...
«Capturaţi-o într-o pătură şi aduceţi-o la noi»
În căutare de ajutor, reporterii Click! au apelat la una dintre asociaţiile de protecţie a animalelor sălbatice, Asociaţia Visul Luanei, West4Wild România sau Asociaţia Peregrinus. Iată ce instrucţiuni am primit: „Dacă pasărea prezintă semne de rănire şi nu se simte incomodată de prezenţa omului folosiţi o pătură pentru a o captura. Puneţi-o într-o maşină şi aduceţi-o la noi, vom găsi o soluţie pentru ea! Însă, dacă zboară şi se îndepărtează de oameni, atunci cel mai probabil este doar flămândă. Hrăniţi-o cu peşte, nu cu pâine, pentru a o ajuta să treacă peste aceste zile în care nu are acces la mâncare”, ne-au spus reprezentanţii Asociaţiei „Visul Luanei”.
