Eduard al VII-lea a inventat un scaun "pentru amor"

Ultima actualizare:

    Unii sunt de părere că acest scaun ar servi unei partide de amor în treiclickpentrufemei.ro
Unii sunt de părere că acest scaun ar servi unei partide de amor în treiclickpentrufemei.ro

Regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii era prietenos, afectuos, manierat, dar avea şi o reputaţie pentru plăcerile carnale. De altfel, în popor era poreclit "afemeiatul Bertie".

Eduard s-a născut în 1841 la Londra, fiind fiul cel mai mare al Reginei Victoria. După moartea mamei sale, în 1901, a fost încoronat rege al Angliei. Până atunci, însă, prinţul şi-a cam făcut de cap. Şi, pentru a se feri de ochii mamei sale, faimoasă în tot regatul pentru modestia ei, Eduard petrecea mult timp la Paris, unde a şi închiriat o cameră pentru aventurile sale amoroase.

Eduard nu a fost nici pe departe un bărbat atrăgător, nici măcar în tinereţe, dar fiind moştenitorul unei monarhii imperiale de 900 de ani vechime, farmecele sale erau de altă natură. Deşi era cunoscut ca fiind foarte discret în ceea ce priveşte relaţiile sale amoroase - a ars chiar şi scrisorile de dragoste ale amantelor pentru a ascunde dovezile infidelităţilor lui - ziarista Catharine Arnold, în cartea sa despre viaţa lui Eduard al VII-lea, a dezvăluit că "afemeiatul Bertie" a avut 411 relaţii sexuale cu prostituate, actriţe, femei în căutare de avantaje sociale sau financiare şi doamne nobile de la curţile franceze sau engleze.

Citește aici cum îl ajuta scaunul pentru amor să "își facă treaba", fără ca burta și talia mare să-l împiedice.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net