Eşti asigurat la Astra? Uite cine te despăgubeşte!

Ultima actualizare:

Astra, una dintre cele mai mari companii de asigurări din România, a intrat în faliment, iar dacă te numeri printre clienţii acesteia cu siguranţă te întrebi cum îţi vei recupera banii. Cine te va despăgubi dacă, de exemplu, ai cumpărat o poliţă RCA şi tocmai ai făcut un accident? Autoritatea de Supraveghere Financiară a dat publicităţii un ghid care îţi oferă răspunsul tuturor întrebărilor.

Astra Asigurări a intrat în faliment, iar asiguraţii care au de recuperat bani ca urmare a producerii unor riscuri printr-o poliţă de asigurare pot solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor.Cine are dreptul să ceară bani de la Astra - Persoana asigurată, care a încheiat un contract de asigurare; Un beneficiar al asigurării – o terţă persoană; Persoana păgubită în cazul asigurării de răspundere civilă – persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc aoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.Ce plăţi poţi solicita - Clienţii Astra Asigurări pot solicita Fondului de Garantare a Asiguraţilor plăţi precum:

  • Sumele cuvenite aferente perioadei neexpirate a contractului de asigurare facultativă, în situaţia încetării contractului de asigurare;
  • Despăgubirile/indemnizaţiile rezultate din contracte de asigurări facultative şi obligatorii încheiate cu Astra;
  • În cazul în care există daune pentru care s-a deschis deja dosar de daună la asigurator, dar şi în situaţia producerii pe viitor a riscurilor asigurate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, asiguraţii, beneficiarii asigurărilor sau persoanele păgubite trebuie să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Cum recuperezi banii de asigurare - Pentru a recupera o despăgubire sau indemnizaţie de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor trebuie să depui o cerere-tip de plată însoţită de documente justificative. Cererea-tip este pusă la dispoziţie de Fondul de Garantare şi se formulează în scris, în limba română, şi trebuie transmisă direct la sediul Fondului de Garantare prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Cererea-tip poate fi transmisă şi pe e-mail sau prin alte mijloace care asigură transmiterea şi confirmarea primirii. Conţinutul cererii trebuie să cuprindă: natura creanţei, momentul în care a apărut, suma pe care o pretinzi, bunurile acoperite de asigurare şi dacă există vreo garanţie reală în ceea ce priveşte creanţa sau vreun privilegiu.Ce sumă poţi lua - Plafonul de garantare prevăzut de lege care poate fi plătit de Fondul de Garantare a Asiguraţilor este în valoare de 450.000 lei.Când primeşti banii – Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţile începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.Cum se face plata – Plata va fi efectuată în lei, prin Poştă sau printr-o bancă autorizată de BNR, în limita plafonului legal.

Ce faci dacă ai fost implicat într-un accident rutier?

Dacă ai avut un accident rutier, iar dosarul tău de daună a fost instrumentat de Astra, care a dat acceptul de plată, dar nu a efectuat plata până în acest moment, va trebui să te adresezi Fondului de Garantare a Asiguraţilor. Vei depune o cerere-tip de plată şi documentele justificative necesare. Cererea ta va fi analizată, iar reprezentanţii Fondului de Garantare vor decide dacă îndeplineşti condiţiile pentru a fi despăgubit sau nu. Plata se va efectua după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti privind intrarea în faliment a companiei de asigurări. Cu alte cuvinte, până nu există o hotărâre definitivă, nu vezi nici un ban şi nu-ţi vei putea scoate maşina din service. Dacă ai avut o daună, iar dosarul se află în faza de instrumentare, el va fi transferat către Fondul de Garantare a Asiguraţilor pentru finalizare. Va trebui să depui o cerere-tip pe baza căreia Fondul de Garantare va demara procedurile necesare şi-ţi va da banii cuveniţi. În cazul în care ai un accident auto mâine, trebuie să întocmeşti constatarea amiabilă sau să te adresezi poliţiei. Apoi, te vei adresa Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru constatarea şi deschiderea dosarului de daună.

Ai o poliţă obligatorie de asigurare a casei? Ce trebuie să ştii

În cazul în care poliţa de asigurare obligatorie a casei (PAD) este emisă de Astra, aceasta îşi va înceta valabilitatea la termenul specificat pe poliţă. În cazul în care se produce unul dintre evenimentele asigurate de PAD, obligaţiile asiguratorului vor fi preluate de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Plata daunei în acest caz este asigurată de PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), din fondurile acestuia. În ceea ce priveşte denunţarea unui contract de asigurare facultativă, Fondul de Garantare nu va denunţa aceste contracte. Tu, însă, o poţi face şi poţi cumpăra o nouă poliţă de la un alt asigurator.Toate persoanele care au încheiat un contract de asigurare sau o poliţă de asigurare cu societatea Astra sunt sfătuite să urmărească informaţiile publicate de Autoritatea de Supreveghere Financiară la adresa www.asfromania.ro şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor la adresa www.asf-fga.ro. Poţi solicita detalii şi informaţii la numerele de telefon următoare:Fondul de Garantare a Asiguraţilor: str. Popa Petre nr. 24, sector 2, Bucureşti, mail: office@asf-fga.ro şi telefon: 021.211.60.37, 021.211.60.73. Autoritatea de Supraveghere Financiară poate fi contactată gratuit la telverde: 0800.825.627, la adresa de mail: office@asfromania.ro şi pe pagina de Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net