Eurovision 2015: Luminiţa Anghel şi Cristina Vasiu, la un pas de scandal! Află cine a cedat!
Luminiţa Anghel şi Cristina Vasiu au fost la un pas să apară cu un show asemănător în finala Eurovision 2015 din România. Coicidenţa a făcut ca ambele artiste să aibă pe scenă dansatoare care poartă măşti pe faţă.
Sâmbătă (7 martie) seară, la repetițiile pentru Eurovision 2015 finala din România fost cât pe ce ca între Luminiţa Anghel şi Cristina Vasiu să iasă scântei. În show-ul pregătit de ele, cele două soliste au venit cu aceleași idei: dansatorii lor de pe scenă purtau nişte măşti pe faţă.
Eurovision 2015 – Luminița Anghel a cedat în favoarea Cristinei Vasiu
La recomandarea regizorului spectacolului, dar şi a stilistului TVR, una dintre ele a fost nevoită să cedeze şi să-şi schimbe show-ul de la Eurovision 2015. Astfel, veterana Luminiţa a acceptat să cedeze în favoarea junei Cristinei. Ea le-a cerut dansatorilor ei să nu-și mai pună măştile, doar pentru ca spectacolul ei să nu semene în vreun fel cu cel realizat de blondină.
Eurovision 2015: Ce rochie spectaculoasă are Luminița Anghel!
Mai mult, Luminiţa şi-a schimbat şi coregrafia pentru Eurovision 2015, renunţând la câteva elemente pe care le pregătise. Iată ce dansatori sexoşi are artista şi ce rochie i-a pregătit Răzvan Ciobanu, pentru ediţia din acest an a concursului Eurivision! Imagini şi video exclusiv de la repetiţia de ieri a celor două cântăreţe. Vezi ce show au pregătit cântăreţele!
Eurovision 2015: Ascultă cele 12 melodii intrate în finală
Eurovision 2015, ordinea intrării în concurs
Eurovision 2015 – cum se votează
Publicul Eurovision 2015 de la finala din România votează timp de 30 de minute din momentul anunţului „Start vot!”. Votul juriului şi votul publicului au ponderi egale în desemnarea câştigătorului, respectiv de 50 şi 50 %.
Artistul preferat poate fi votat în finala transmisă în direct pe 8 martie, la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, de la 20.30.
Votul la Eurovision 2015 finala din România poate fi exprimat trimiţând numărul de intrare în concurs al favoritului (01, 02, 03,...12), prin SMS, la numărul 1267 (tarif: 0,3 euro + TVA), număr valabil în reţelele Digi Mobil, Orange, Telekom şi Vodafone, ori sunând la numărul de telefon 0900 160 9xx (unde „xx” reprezintă numărul de ordine alocat fiecărui concurent: 01, 02, 03... 12), cu acelaşi tarif (0,3 euro + TVA / apel), valabil în reţelele Orange, Telekom şi Vodafone.
În seara de 8 martie, la finala naţională Eurovision 2015 din România, votul telespectatorilor va cântări la fel de mult ca şi cel al juriului. Melodia care va primi cel mai mare punctaj va reprezenta România la Viena, mai întâi în semifinala din 19 mai şi apoi în finala din 23 mai.