Eurovision 2015 România: Trupa CEJ se prezintă

Ultima actualizare:

    Eurovision 2015 România: Trupa CEJ se prezintă FOTO: TVR
Eurovision 2015 România: Trupa CEJ se prezintă FOTO: TVR

Printre cei 12 finalişti ai selecţiei naţionale Eurovision 2015 România, anunţaţi de TVR, se află şi o trupă numită CEJ, calificaţi cu melodia „We Were in Love”.

Misterul planează asupra membrilor trupei, cu atât mai mult cu cât ei nu au fost prezenţi nici la conferinţa de presă organizată de TVR cu prilejul anunţării finaliştilor, şi nici la emisiunea Eurovision 2015 România, difuzată la TVR 1 duminică seară. Aşadar, cine se ascunde sub aceste iniţiale?

Doi foşti jucători de fotbal, vedete internaţionale în muzică, participă la Eurovision 2015 România

Este vorba de nimeni alţii decât membrii fostei trupe suedeze Rednex, mai exact Annika Ljungberg, Jens Sylsjö şi Fredrik Jernberg. Trupa şi-a schimbat denumirea, în urma unor conflicte contractuale cu producătorii care deţin marca „Rednex”. Noua titulatură, CEJ, provine de la „Cotton Eye Joe”, titlul piesei care le-a adus celor trei faima internaţională, propulsându-i pe primul loc în clasamentele din 13 ţări, iar acum sunt finalişti la Eurovision 2015 România.

Chiar dacă am dansat cu toţii pe acordurile country ale celebrei „Cotton Eye Joe” şi ale altor piese care i-au urmat, puţini dintre noi ştim că povestea trupei se împleteşte cu povestea de dragoste a Annikăi şi a lui Jens. Cu mai bine de 20 de ani în urmă, Annika juca fotbal la clubul Tyresö din Stockholm, iar Jens era jucător profesionist, în Marea Britanie.

Cei doi s-au cunoscut, s-au plăcut şi curând deveneau un cuplu. S-au căsătorit şi au împreună o fiică. În anul 2014, însă, cei doi au divorţat, iar textul cântecului „We Were in Love” spune povestea lor şi arată sentimentele Annikăi după despărţire. Trupa CEJ se numără printre finaliştii de la Eurovision 2015 România.

Membrii trupei CEJ au mai participat la trei selecţii naţionale Eurovision: în 2006, în Suedia, unde s-au clasat pe cea de-a şasea poziţie, şi de două ori în România (2007 şi 2008), în colaborare cu trupa Ro-Mania.

Finala Eurovision 2015 România va avea loc la Craiova

Compozitori români, dar şi străini speră să reprezinte România la concursul de la Viena, din luna mai. Melodia câştigătoare va fi aleasă în data 8 martie, la Finala Eurovision 2015 România, într-un spectacol televizat, cu public, desfăşurat la Sala Polivalentă din Craiova.

Eurovision 2015 România: 93 de melodii au fost înscrise în concurs

La Eurovision 2015 România au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. La verificarea dosarelor de înscriere, 14 candidaţi au fost respinşi, întrucât nu au respectat cerinţele prevăzute în Regulament. Reprezentantul ţării noastre va fi desemnat în urma votului juriului de specialitate (50%) şi a televotingului (50%), de aceea rolul publicului e foarte important. Finaliştii pentru Eurovision 2015 România îşi promovează deja piesele. Selecţia Naţională va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net