Familia Leonida, cea mai inteligentă din România. 5 din 10 copii au fost considerați genii
Puţine familii de români se pot mândri că au fost atinse de aripa îngerului genialităţii aşa cum a fost familia Leonida, cea care, a influenţat în mod substanţial, prin membrii ei, istoria României şi a lumii, în prima jumătate al secolului al XX-lea. Cinci dintre cei 10 copii ai familiei, catalogați drept genii.
Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Gheorghe Leonida (sculptor în colectivul lui Paul, cu care a realizat celebra statuie Christos Mântuitorul, de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro), Adela Leonida Paul (medic oftalmolog al Casei Regale, directoare a spitalului „Vatra Luminoasă“) şi Dimitrie Leonida (inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic) sunt cei mai cunoscuți din membri familiei Leonida, catalogați drept geniali.
Familia Leonida
Ofiţerul de carieră Anastase Leonida (1849-1918), născut în Muntenia, şi soţia acestuia Matilda (1855-1950), franţuzoaică get-beget (înainte de căsătorie se numea Matilde Gill), ba chiar pariziancă de mai multe generaţii, s-au cunoscut în „micul Paris”, Bucureştiul de sfârşit de secol XIX, şi s-au căsătorit în scurt timp căci „se potriveau de minune”, după cum se menţionează în cronicile familiei. Familia Leonida a dus o viaţă aproape nomadă, mai ales din cauza faptului că Anastase era nevoit să coordoneze mari lucrări militare şi civile de pe teritoriul foarte tinerei Românii, fiind colonel şi apoi general la arma Geniu.
În mod firesc, membrii familiei l-au urmat. Astfel, în deceniile următoare, dintre cei 10 copii ai familiei, unul s-a născut la Fălticeni (primul dintre băieţi, Dimitrie, fondatorul Muzeului Tehnic), altul la Vaslui (Natalia, cea mai mare dintre fete), alţi şase la Galaţi, iar ceilalţi la Bucureşti. Toți au primi o educație de excepție, vorbeau fluent mai multe limbi de circulaţie mondială, au învăţat carte şi au excelat în domeniile în care au activat. Însă, cinci dintre ei s-au dovedit adevărate genii. Aceștia sunt: Dimitrie Leonida, Gheorghe Leonida, Elisa Leonida Zamfirescu, Adela Leonida Paul şi Natalia Leonida.
Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa
Născută la Galaţi, pe 10 noiembrie 1887, Elisa Leonida a studiat şcoala primară la Galaţi, apoi la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând bacalaureatul la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”. Atunci când s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (precursoarea Politehnicii din zilele noastre), după terminarea liceului, a fost respinsă din start din cauza prejudecăţilor vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate.
La toate școlile tehnice din România unde a încercat, a primit același răspuns, așa că, în anul 1909, a plecat în Germania, unde s-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin. De fapt, este prima femeie student a acestei universităţi, căci şi în Germania existau prejudecăţi bine înrădăcinate cu privire la rolul femeilor în societate. Cu timpul, cu răbdare şi dârzenie, a câştigat admiraţia profesorilor şi colegilor. La înmânarea diplomei de absolvire (în anul 1912, cu specializarea „Chimie”), decanul Hoffman ar fi declarat: „Die Fleissigste der Fleissigsten” (cea mai silitoare dintre silitori). I-au fost oferite mai multe posturi de către mai multe firme mari, printre care şi gigantul BASF, însă ea a preferat să se întoarcă în ţară, unde a fost nevoită, la început, să facă muncă de laborant şi asistent la laboratorul Institutului Geologic Român din Bucureşti.
În timpul Primului Război Mondial, s-a înscris în organizaţia „Crucea Roşie“ şi pleacă pe front, acolo unde i-a fost încredințată conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti, fiind decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine. Tot acolo l-a întâlnit şi pe viitorul ei soţ, inginerul Constantin Zamfirescu. S-a căsătorit cu acesta, pe front, în localitatea gălăţeană Ghidigeni, în 1918, nuntă la care participat şi Regina Maria, momentul consfinţind faptul că între Familia Regală şi familia Leonida existau deja legături strânse.
Și-a reluat activitatea la Institutul Geologic după război. A condus un laborator de analize, în care a elaborat metode originale, raţionalizări, a introdus tehnici noi şi a efectuat studii importante, toate având ca scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului ţării noastre, și, de asemenea, a activat şi ca profesoară de fizică şi chimie la Şcoala de fete „Pitar Moş” şi la Şcoala de electricieni şi mecanici din Bucureşti, condusă de fratele ei Dimitrie. A renunțat la pensie și a preferat să muncească până la vârsta de 75 de ani (în anul 1963).
Elisa Leonida Zamfirescu, un exemplu de femeie celebră în Europa și în lume, a prima femeie membră AGIR şi prima româncă membră a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare, în cadrul căreia a adus o contribuţie esenţială privind cunoaşterea activităţii femeilor din ţara noastră. S-a stins din viață la 25 noiembrie 1973. În 1997, la iniţiativa Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida-Zamfirescu“, care se acordă pentru merite în domeniul ştiinţei şi tehnicii unor personalităţi feminine.
Adela Leonida Paul, doctorița Casei Regale
Adela Leonida Paul s-a născut la Galaţi, în 7 aprilie 1890. A făcut şcoala primară la Galaţi, a urmat cursurile Liceului de fete „Regina Maria” din Capitală şi apoi Facultatea de Medicină din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1916, în toiul Primului Război Mondial. A părăsit Bucureştiul imediat după absolvire, fiind repartizată la Spitalul de Ochi din Iaşi, care devine spital de război, ca mai toate spitalele din Moldova, în perioada 1917-1918. La spitalul ieşean a învățat cum să practice chirurgicale de avangardă de la renumitul medic francez Dantrelle.
Și-a luat doctoratul în medicină, cu puţin timp înainte de încheierea războiului, în 1918, la Iași, cu lucrarea „Complicaţiile tifosului exantematic la ochi”, obţinând calificativul „Magna Cum Laude“. A avut primele contacte cu familia regală a României în Moldova, iar, în octombrie acelașian, o întâlneşte pentru prima oară pe Regina Maria, care venise la nunta lui Constantin Zamfirescu. După terminarea Primului Război Mondial, Adela revine la Bucureşti şi este numită, la doar 29 de ani, directoare a Orfelinatului de orbi Vatra Luminoasă. În 1920, se înfiinţează la Bucureşti Spitalul de Ochi „Vatra Luminoasă”, unde Adela va fi primul director și este numită de către Casa Regală a României oftalmolog oficial al Curţii şi o împuterniceşte să o opereze de cataractă pe Regina Maria.
S-a stins din viață în anul 1928, la numai 38 de ani, în plină ascensiune profesională. Potrivit presei interbelice, doctoriţa ar fi murit în urma complicaţiilor suferite în urma unei operaţii la ficat. Incidentul avea să producă au adevărat scandal, unii dintre membrii familiei Leonida acuzându-i de neglijenţă pe medicii care au tratat-o.
Dimitrie Leonida, fondatorul Muzeului Tehnic al României
Născut la 23 mai 1883, la Fălticeni, Dimitrie Leonida a început școala la Galaţi în 1890, clasa a III-a a terminat-o la Buzău, de unde a mers la Bucureşti la şcoala Clemenţa, apoi la Şcoala Primară Petrache Poenaru din Bucureşti, primele două clase de liceu le urmează ca extern la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, clasele 3 şi 4 de liceu la Gimnaziul „Mircea cel Bătrân” – Constanţa, iar din din clasa a 5-a frecventează cursurile Liceului "Mihai Viteazul" din Bucureşti. În clasa a VIII-a s-a retras de la şcoală şi s-a pregătit în particular, după care a susţinut cu succes toate examenele.
A dorit să devină inginer și a ales să studieze electricitatea la Politehnica din Charlottenburg, chiar dacă înainte de a pleca în străinătate trebuia să satisfacă şi stagiul militar. În anul IV va concepe proiectul „Metropolitanului din Bucureşti”, cu linia principală Gara de Nord-Sf. Gheorghe-Calea Moşilor şi ramificaţia Sf. Gheorghe-Filaret , fiind printre cei dintâi care au propus construirea unei reţele de metrou în Bucureşti, iar proiectul de diplomă va avea ca tema „Complexul hidrotehnic şi hidroenergetic al Bistriţei din regiunea Bicaz”.
S-a întors în România în anul 1908 şi s-a angajat la Primăria capitalei, unde s-a ocupat de verificarea instalaţiilor electrice noi ce urmau să fie racordate la reţea. În același an, a înfiinţat prima Şcoală de Electricieni şi Mecanici din România, care va funcţiona peste 45 de ani şi va pregăti mii de specialişti din domeniul electric şi mecanic, iar, un an mai târziu, în 1909, a înfiinţat şi primul Muzeu Tehnic din România (actualul Muzeu Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”), pe care îl donează în 1951 statului român prin Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice. A proiectat centrala termoelectrică de la Grozăveşti în 1912, a înfiinţat în anul 1913 societatea Energia, prima societate particulară românească din domeniul electrotehnic și Centrala de la Botoşani în 1914.
În 1921, Dimitrie Leonida editează prima revistă cu tematică energetică din România care poartă numele Societăţii pe care o înfiinţase: Energia, în 1927 devine membru al primului birou de conducere al Comitetului Electrotehnic Român, iar în 1928 a organizat în Parcul Carol I „Prima Expoziţie a Electricităţii din România”. De asemenea, în perioada 1924-1941 a fost profesor universitar la Timişoara, Bucureşti (1941-1945), membru în Consiliul superior al apelor (1926) şi în Consiliul superior al administraţiei întreprinderilor şi avuturilor publice (1929), Administrator şi apoi Director tehnic la Societatea Generală de Gaz şi Electricitate (1937-1942), Director al Direcţiei electrificării din CFR (1942-1945),Consilier superior al CFR (1945-1948), în 1948 iese la pensie. Continuă să lucreze în Consiliul superior al CFR şi la Institutul de studii şi proiectări hidroenergetice (ISPE); Consilier în cadrul Departamentului Energiei Electrice (1950-1955).
Gheorghe Leonida, cel care a realizat celebra statuie a lui Isus
Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892. A absolvit liceul la București, iar apoi a continuat studiile la departamentul de sculptură a conservatorului de Arte Frumoase. Și-a continuat studiile de artă în Italia, după ce a luptat în Primul Război Mondial. În decursul activităţii sale a primit premii la Roma (pentru lucrarea Reveil) şi Paris (pentru lucrarea Le Diable). S-a mutat la Paris în anul 1925, unde Paul Landowski tocmai primise contractul pentru realizarea statuii gigantice Christos Mântuitorul din Rio de Janeiro. Gheorghe Leonida a fost angajat de către Landowski să sculpteze capul statuii, care a început în 1926 şi a fost finalizată în 1931.
A murit în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Natalia Leonida, primul director al Liceului „Regina Maria”
Natalia Leonida a urmat cursurile liceale în limba franceză la „Notre Dame de Sion” din Galaţi şi pe cele universitare la Facultatea de Litere de la Sorbona (1887–1901), concomitent cu Şcoala Normală Superioară din cadrul aceleiaşi universităţi. Și-a obţinut şi licenţa în filologie modernă la Universitatea Bucureşti (1904). A fost repartizată ca profesoară de limba franceză la Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova, apoi la Liceul externat de fete nr. 1 din Bucureşti. Este numită directoarea acestui liceu, devenit acum „Regina Maria”, în 1 noiembrie 1927.
Realizările din timpul directoratului său au ajuns la cunoştinţa ministerului şi a Curţii regale, şi i-a adus mai multe distincţii: „Răsplata Muncii” pentru învăţământ, clasa II (1924), „Ofiţer al Academiei Franceze” (1933), „Brevetul pentru serviciul de distincţie” din partea „Crucii Roşii” (1942), Ordinele „Meritul Cultural” pentru şcoală în grad de cavaler, clasa II (1934) şi „Coroana României” în grad de cavaler (1941). Instituţia de învăţământ de talie europeană, care o făcuse pe Regina Maria să afirme: „O muncă fără preget încoronată de realizări prea frumoase, un nivel intelectual ridicat şi o caldă atmosferă sufletească – iată ce mi s-a dat prilejul să constat întotdeauna, cu bucurie, la Liceul Regina Maria”, a fost desfiinţată de regimul comunist în anul morţii creatoarei sale.
Paul Leonida
Foarte cunoscut a fost şi Paul Leonida (1885-1982) care a avut o carieră militară exemplară. A participat, ca ofiţer, la Primul Război Mondial, iar în Al Doilea Război Mondial avea gradul de general, fiind comandatul Secţiei Operaţiuni din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Române.
