Femeia care i-a schimbat destinul lui Tudor Arghezi. Scriitorul român a devenit un geniu al literaturii datorită ei: „Mi-e dor amar de tine...”
Femeia pe care Tudor Arghezi a adorat-o! A iubit-o nespus de mult și datorită ei a devenit un mare poet! Vorbim despre Paraschiva, cea care i-a fost alături lui Tudor Arghezi zi și noapte, cea care a vegheat asupra muncii sale și a stării sale de bine și care i-a creat tot confortul necesar pentru a munci în tihnă. Pentru devotamentul și iubirea sa, Arghezi i-a fost profund recunoscător până în ultimul moment. Datorită căsniciei cu ea, a reușit să creeze mari opere pentru că mediul i-a fost prielnic, spunea marele poet.
Femeia pe care Tudor Arghezi a adorat-o!
La 19 ani, Tudor Arghezi trăia prima suferință din viața sa. Atunci, i-a murit prima iubită de care se îndrăgostise până peste cap. Durerea însă i-a fost alinată la scurt timp. Și nu de oricine, ci de marea lui iubire: Paraschiva. Pe 5 noiembrie 1915, marele poet o lua de nevastă pe „Bobică”, așa cum o alinta el pe Paraschiva Burda. Îi spunea așa datorită capoatelor cu buline pe care le purta mereu.
Tudor Arghezi a iubit-o atât de mult pe Paraschiva datorită calităților sale nenumărate. Era blandă, îl înțelegea și iubiea și avea grijă de el ca de o comoară de preț. Ea se ocupa de toate treburile casnice, numai ca poetul să aibă liniștea necesară să poată munci și să poată crea în voie. Ea știe să le facă pe toate, de la mâncare și curățenie, se aventura la meșteșuguri de bărbați, precum construcțiile. Dovadă stă și faptul că atunci când și-au făcut casa de la Văcărești.
Paraschiva muncea cot la cot cu lucrătorii. Arghezi și Paraschiva și-au fost alături unul altuia în cele mai grele momente și și-au purtat un respect deosebit, bineînțeles, doar astfel putea aveau o familie unită cu doi copii. Așadar, toată viața alături de „Bobică”, a fost o oază de bucurie.
„Te rog să notezi că datorez în mare măsură acestei căsnicii solide faptul că am putut să lucrez aşa cum am lucrat. (...) Paraschiva a fost cu mine întotdeauna un frate bun, o soră bună. La puşcărie, în libertate, pretutindeni. Îi datorez multă recunoştinţă. Foarte devotată. De altfel, dacă n-aş fi avut anturajul şi atenţiile ei, n-aş fi putut lucra. Aşa că e o colaboratoare adevărată şi strâns legată de... literatura mea“, spunea Tudor Arghezi despre partenera lui, într-un număr al revistei „Gazeta literară“ din 1961.
Paraschiva i-a fost de toate lui Arghezi: soră, prietenă, iubită și soție. Timp de 50 de ani nimic nu i-a despărțit. Asta, până într-o zi, când Paraschiva a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa un râu de lacrimi în inima poetului, motiv pentru care la un an de la moartea acesteia, s-a stins și el. „Tata a murit de dorul măicuţii noastre...“, spunea fiul poetului.
Poetul i-a închinat și câteva versuri deosebit de emoționante din care reiese cu ochiul liber, dragostea profundă și dorul nestăvilist pe care i le purta dragei sale Paraschiva:
„Mi-e dor amar de tine,
Să cred că ai murit nu-mi vine.
Cum ai ştiut să fii atâta timp cu mine
Şi la noroc şi nenoroc.
Şi-acum să nu mai fii deloc?
Te adormeam pe braţul meu
Şi-acuma dormi la Dumnezeu.
Desigur, lângă el te simţi mai bine
Decât fuseseşi lângă mine.
El e-mpărat, şi graţia ţi-o porţi
Sus, în haremul lui cu morţi“
(„Paraschivei“, din volumul „Litanii“, 1967)
