Firmele nu vor mai fi obligate să folosească ştampila

Ultima actualizare:

    Foto: 123rf
Foto: 123rf

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, dar şi entităţile fără personalitate juridică nu vor mai fi obligate să folosească ştampile pe documentele depuse la instituţiile statului.

Potrivit unui proiect publicat de Ministerul de Finanţe, facturile şi celelalte documente oficiale nu vor mai fi însoţite de ştampila unităţii emitente, pentru a cărei lipsă, de multe ori, erai întors din drum de la ghişeele administraţiei locale. Regula nu se aplică însă persoanelor juridice de drept public, care vor aplica ştampila pe documentele pe care le emit. Iată ce trebuie să ştii!

  • Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu mai au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri sau orice fel de alte documente depuse la instituţiile sau autorităţile publice.
  • Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu mai au obligaţia de a aplica ştampila pe documente sau orice alte înscrisuri emise în relaţia dintre acestea.

“Nu ştiu dacă ne putem imagina o Românie fără ştampilă, dar e deja o realitate în Republica Moldova. Ne-au luat-o înainte, de trei luni au această reglementare, au scos ştampila. Cred că mai sunt două ţări în Uniunea Europeană în acest caz: România şi Bulgaria”, a declarat pentru revista Capital fostul ministru delegat pentru IMM-uri, Florin Jianu.Proiectul publicat recent de Ministerul de Finanţe urmează să fie aprobat în perioada următoare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zapada bucuresti 29 inquam octav ganea jpg
fructe istock jpg
whatsapp image 2025 12 30 at 22 57 56 sjxq jpeg
image png
Tatiana Schlossberg, foto arhiva jpg
anul nou revelion shutterstock 1296538669 jpeg
Locuri ieșite din comun din Europa Colaj DMS
COPACABANA jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net